Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi actul normativ pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal, informează Administraţia Prezidenţială. Iniţiativa legislativă a mai multor parlamentari de la PNL şi PMP vizează eliminarea posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt.

Proiectul de lege adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 10 noiembrie are ca obiect de reglementare modificarea art. 231 din Legea 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt prevăzute la art. 228, art. 229 alin.(l), alin. (2) lit. b) şi c), precum şi art. 230.

Iniţiativa legisaltivă vizează articolul 228 care oferă definiţii pentru tipurile de furt, articolul 229 privind furtul calificat şi articolul 230 care vorbeşte despre furtul în scop de folosinţă care înseamnă furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, cât şi utilizarea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau a unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.

Infracţiunile despre care vorbeşte propunerea legislativă sunt: furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoana mascată, deghizată sau travestită, furtul prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional sau de către o persoana având asupra sa o armă. La acelaşi articol există pedepse aferente cuprinse între 1 şi 7 ani de închisoare.

În plus, iniţativa prevede şi modificarea alineatul (4) de la articolul 154 privind termenele de prescripţie a răspunderii penale şi anume: „Cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 218 şi art. 220, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului”.

Articolul 231 privind plângerea prealabilă şi împăcarea, în forma proiectului de lege prevede că „faptele prevăzute în prezentul articol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

O altă modificare la articolul 231 privind furtul, care în forma propunerii legislative adoptată de către deputaţi spune că „în cazul faptelor prevăzute la art. 228 şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală”.

Deputata Oana Bîzgan a afirmat că prin acest proiect este rectificată eroarea materială apărută în transcrierea articolului 154 al Codului Penal, odată cu creşterea pedepselor pentru infracţiunile de natură sexuală şi trafic de persoane, votată pe 30 iunie de către Parlament.

Modificarea corectează, astfel, o scăpare apărută la transcrierea articolului de lege, care a fost preluat dintr-o variantă anterioară a Codului Penal.

„Eroarea la care se face referire şi care a fost îndreptată prin votul de astăzi a apărut în textul legii nr. 217/2020, cea care înăspreşte, pentru prima dată în ultimii nouă ani, pedepsele pentru toate categoriile de infracţiuni sexuale şi pentru traficul de persoane şi pune o piedică serioasă în calea tuturor acelor prădători care cred că pot săvârşi, una după alta, fapte de natură sexuală sau de trafic de persoane, fără a sta nici măcar o zi în închisoare. În plus, în premieră în România, această lege a instituit imprescriptibilitatea pentru faptele de viol şi act sexual cu minorul, transmiţând infractorilor un mesaj foarte clar: aşa cum victimele suferă traume imprescriptibile, tot imprescriptibilă este şi responsabilitatea agresorului”, mai prezicează Bîzgan.

Pe 5 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 10 noiembrie a fost votat decizional de Camera Deputaţilor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *