Județul Hunedoara, printre zonele semnalate în cod GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Un nou avertisment meteo a fost emis, de specialiștii de la ANM, dar de această dată în cod GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, începând cu ora 12:00 și până ,joi, la ora 02:00, în care se vor înregistra, intensificări ale vântului, vijelii, însoțite de descărcări electrice și căderi de grindină.
„În intervalul menționat, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, precizează ANM.