Jordiţele Moşului: artizani versus comercianţi

Ce primesc oare pe lângă nuia? E „întrebarea serii” pentru că orice copil ştie că Moş Nicolae nu-i aduce mai nimic dacă papucii sunt vraişte şi tălpile murdare. Mai stângaci, mai pricepuţi, micuţii îşi curăţă cizmuliţele şi aranjează perechile undeva, în casă, la vedere.

Ca să le vadă moşul care, fie vorba între noi, e cel mai bătrân sfânt al lui Dumnezeu. Şi orice dar primeaşti, nuiaua nu trebuie să lipsească. Însă oricât de frumos ar fi împodobită o jordiţă, tot o nuia de Moş Nicolae rămâne ca să îţi aducă aminte de greşelile de peste an.

În Deva, ziua de Ajun a sărbătorii de Moş Nicolae a umplut străzile de comercianţi şi tarabele celor mai mulţi sunt pline de kitsch-uri. Unele jordiţe nu mai au fărâmă de lemn, ci sunt simple plasticuri pe care se prind la grămadă sclipiciuri şi tot felul de jucării minuscule.

E chiar un pic ciudat ca Moş Nicolae să vă trântească în cizme o jerbă din staniol din vârful căreia se clatină un hidos şi pitic Crăciun, întrupat în costum roşu aşa cum l-au imaginat cei de la Coca Cola.

Puţini sunt artizanii din Deva ale căror piese mai aduc aminte de jordiţa originală, adică crenguţa acoperită cu bucăţele mici şi albe care întruchipau zăpada. Tuşa Mărioara îşi vinde creaţiile în faţa Ulpia Shopping Center. Este din localitatea Făget şi se pregăteşte încă din vară pentru sărbătoarea moşului. Are 62 de ani şi încă împleteşte de zor, drept e, cu ochelarii pe nas. A tricotat îngeraşi gingaşi din dantelă cu care a îmbodobit bâta de lemn.

Dincolo, pe o nuia este meşteşugit prinsă o stea, realizată din sfoară de cânepă cu mijlocul „înflorit” datorită unui flori galbene de paie. Pe altă bâtă, femeia a prins o mică roată din sfoară de care atârnă două ghinde. Totul e natural, lucrat de mână, îngrijit şi potrivit cu motivele româneşti.

În plus, o astfel de jordiţă nu îţi întoarce simţurile ba pe faţă, ba pe dos, ci dimpotrivă – o poţi păstra ca decoraţiune tot timpul anului. Costă 5 lei, un preţ bun, cred clienţii femeii care ajung la ea aproape disperaţi după ce au trecut de tarabele prea dese, prea colorate şi mult prea sclipitoare.

Printre copii, joarda lui Moş Nicolae e vestită. În secolul 21, când pedepsele fizice sunt hulite, e singura nuia pe care o iau în palme mulţi dintre puştii din ţară. Jordiţa nu mai e demult intrument de pedeapsă, dar copiilor tot le e teamă de firicelul de lemn, chiar dacă artizanii îl îmbracă cât mai viu şi colorat.

Bucuria sărbătorii de iarnă e îndoită de vederea nelipsitului fir al moşului de lângă ghetuţele mai mult sau mai puţin curate. Pentru micuţi, e o adevărată uşurare că Nicolae nu-şi arată niciodată chipul mai aspru, diferit de bucălatul Moş Crăciun, aducătorul de bucurii. Sfântul de la începutul lunii decembrie nu cere poezii sau colinde, dar ştie perfect că ai fost atât de ascultător că sigur meriţi din plin o jordiţă.

“Pentru a putea proteja eficient lumea, Sfântul Nicolae este protectorul mai multor categorii de oameni, de la copii, văduve, fete sărace, taţi, la oşteni, corăbieri, tâlhari, morari, vraci, alţi oameni şi animale”, scrie Marcel Lapteş în “Timpul şi sărbătorile ţăranului român”. „Imaginea Moşului vindicativ (cu nuieluşa fermecată) care împarte daruri copiilor este de dată recentă în satele hunedorene”, specifică etnologul hunedorean.

Inovaţia “orăşenească” prefigurează dărnicia substanţială a lui Moş Crăciun: “Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor”, crede şi cercetătoarea Irina Nicolau.

În trecut, darurile nu existau şi nuieluşa care pedepseşte era cu sute de ani în urmă şi o practică magică – în Ţara Haţegului, se mai păstrează practica de a ţine în apă o rămurică ruptă dintr-un pom de măr, iar dacă aceasta înfloreşte până la Anul Nou, în primăvară, pomul va fi plin de flori şi, în vară, cloambele se vor îngreuna de atâtea mere. “Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa […]. Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini”, lămureşte Ion Ghinoiu.

Laura OANĂ