JOCUL SPERANȚEI: Nimic nu rămâne încremenit în timp, nici măcar politica românească!
Politica românească se află, în aceste zile, la cel mai de jos nivel de valoare și comportament pe care l-a atins vreodată, din câte știm. O stare care, cred (sper?!), nu va mai fi depășită în cădere vreodată.
Cetățeanul român se află în fața unui spectacol grotesc, care a scos la iveală tot ce era mai rău, mai jalnic, mai nefiresc și penibil în politica băștinașă. Rând pe rând, au căzut măști de ceară murdară, scoțând la iveală chipuri hidoase ale ciocoismului politic românesc.
Personaje dizgrațioase intelectual și moral se-ntrec în a arăta cetățenilor care este rezultatul sesiunilor electorale cu ochii închiși din ultimii 30 de ani, cine sunt indivizii pe care i-am hrănit regește, i-am pus să guverneze România și, vai nouă!, i-am lăsat să ne fure și să ne mintă, repetat.
În fața unei asemenea stări de (de)cădere politică, oare cum ar trebui să reacționeze cetățeanul român?
Primul și cel mai natural impuls este să se lepede, definitiv, de interesul pentru politică și sarcinile electorale și să-și croiască drumul în viață după regulile junglei românești. Dar asta înseamnă să lași monstrul politic românesc de acum să se autoconserve și chiar să crească în putere după propriile-i reguli: și am văzut cât de capabil este să ne facă viața un calvar.
Al doilea impuls, bine legat de primul, este acela de a fugi, departe de o țară guvernată de imbecilitate politică și hoție. Este, probabil, cea mai optimizată dintre variantele de supraviețuire pe termen mediu și lung, atunci când îți dorești respect, civilizație și un trai decent.
A treia variantă de reacție, care a devenit, în ultima vreme, așa, ca un puls slab de muribund, este aceea de a te înhăma cu cerbicie la jocul politic, dinspre societate. Asta înseamnă o trudă riscantă: aceea de a urmări cu atenție politica și oamenii politici, de a te instrui, pentru a înțelege ce și cum fac politicienii din fruntea țării, de a-i învăța și pe alții din ce ai aflat și apoi, cu propria voință, la vot. Riscul este să fii dezamăgit, într-o măsură mai mică sau mai mare, și de noua structură pe care o votezi, dar jocul acesta nu ar trebui să se oprească la prima dezamăgire. Jocul trebuie dus așa cum găsim exemple pe alte meleaguri, cu sancționarea publică – în comunitate și în agora – a derapajelor politicienilor, cu refuz în fața mitei politice, cu refuz în fața corupției din serviciile publice, cu refuzul de a cumpăra produse de proastă calitate și tot așa. Într-o singură formulare, cu refuzul de a trăi cu privirea în pământ, umil, acceptând „oferta” de „societate originală” a politicienilor români, ca pe un blestem național.
Pentru ca politica să devină în slujba cetățeanului, cetățeanul trebuie să participe la efortul societății de a impune prioritățile politice. Fie că ești membru al unui partid politic, fie că ești membru într-o rețea socială care monitorizează derapajele politicului, fie că ești simplu cetățean care pricepe că statul deoparte nu a fost niciodată o soluție, ai, har Domnului!, o libertate de a spune ce crezi și ce vrei pe care încă nu ne-a luat-o nimeni. Dar a spune ce crezi și ce vrei trebuie să fie susținut și de înțelegerea lucrurilor cu propria minte: suntem în epoca în care un om bine informat poate fi parte a marilor schimbări și în politică, și în societate.
Pentru a nu lungi mai mult decât trebuie discursul, o concluzie a acestor rânduri ar fi aceea că, atunci când vrei să-ți transformi pulsul de muribund social în cel al inimii sănătoase, fii parte vie a societății românești, informează-te, implică-te și înarmează-te cu răbdare: nimic nu rămâne încremenit în timp, nici măcar politica românească!
Credit foto: https://www.rodenstock.com
