Jaful din păduri sesizat autorităților de către liberali
Problema defrișărilor în România este cât se poate de alarmantă. Pădurile sunt exploatate peste orice limită și într-un ritm mult prea rapid.
Hectare întregi de păduri dispar peste noapte în Valea Jiului, iar liberalii petrileni vor sesiza forurile competente în acest caz. Liberalii din orașul Petrila scot la lumină o situație extrem de îngrijorătoare. Mai multe păduri au căzut pradă țapinarilor, iar terenurile o iau la vale.
“Unul dintre cele mai mari jafuri forestiere are loc în acest moment în ambele părţi ale bifurcaţiei Roşia, Petrila.
Până nu demult, una dintre cele mai frumoase zone montane cu peisaje de îţi tăia respiraţia au căzut pradă unor exploatări dubioase amplasate în zonă care pe lângă că au tăiat pădure tânără de brad şi fag au distrus zona în totalitate inclusiv flora şi faună.
Rugăm autorităţile competente să se sesizeze şi să oprească devalizarea pădurilor petrilene, turismul fiind tot ce ne-a mai rămas de preţ, aşadar este de datoria noastră să protejăm natură cu orice preţ”, spun liberalii din Petrila.
Un raport al organizaţiei Greenpeace arată că anul trecut s-au înregistrat mii de cazuri de tăieri ilegale de pădure. În urmă cu cel puțin 15 ani, societatea civilă din România a reclamat sistematic nivelul alarmant al tăierilor ilegale. Astăzi, aceste fapte au fost recunoscute și de un raport realizat de Curtea de Conturi privind „Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012”, raport în care se arată că din pădurile statului şi din cele private s-au tăiat ilegal aproximativ 80 de milioane de metri cubi de lemn, de pe o suprafață de 366.000 ha de pădure, proprietate de stat si privata, fapt care a adus pierderi de circa 5 miliarde de euro.
Tăierile ilegale, urmate de “abandonarea” acestor suprafețe – prin faptul că nu sunt asigurate lucrările de împădurire, respectiv de îngrijire a suprafețelor împădurite sau regenerate natural, devin astfel probleme care trebuie tratate ca o prioritate atunci când vorbim despre gestionarea pădurilor din România. Cauzele acestor probleme sunt datorate în principal gradului de implementare a legislației existente, care a suferit modificări majore în ultima perioadă.
Colaborator