Tâlhărit ziua în amiaza mare, într-un parc. Hoțul are doar 17 ani
Un minor a fost reţinut preventiv de către poliţiştii petroşeneni, după ce a comis o infracţiune de tâlhărie asupra unui tânăr, căruia i-a sustras telefonul mobil.
În urma activităților întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani au identificat un minor în vârstă de 17 ani, din Petroşani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, pe raza municipiului Petroşani.
Fapta a fost reclamată în data de 28.06.2019, când la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un tânăr de 26 de ani, din Petrila, care le-a declarat poliţiştilor faptul că, în jurul orei 13:10, în timp ce se afla în parcul central din Petroșani, a fost abordat de 3 tineri, care i-au cerut 10 lei.
Unul dintre cei trei a observat telefonul mobil din borseta petrileanului și, fără a exercita acte de violență asupra acestuia (doar ameninţări verbale), i-a sustras telefonul mobil, în valoare de 600 de lei.
Faţă de prezumtivul autor, poliţiştii petroşeneni efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.
Poliția recomandă:
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, să nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoane mobile ori sume mari de bani. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia.
Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.
IPJ Hunedoara