IVECO anunță deschiderea noului punct de vânzare și service

IVECO, nume de referință în industria vehiculelor comerciale, anunță deschiderea unui nou punct de vânzare și service în orașul Deva, alături de partenerul Dutch Truck Services. Alături de echipa IVECO Romania, Dutch Truck Services și AIC Services, la ceremonia de inaugurare au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale.

Noua sucursală, situată pe Șoseaua Națională nr. 2, Deva, punct de referință pe coridorul Constanța – Arad, cel mai tranzitat coridor la ora actuală din România, va gestiona numeroase activități printre care consultanță comercială și financiară oferită clienților, inspecție tehnică a vehiculelor, asistență tehnică, vânzare de piese de schimb.

Deschiderea acestui centru aduce beneficii economice semnificative pentru orașul Deva, contribuind la crearea de noi locuri de muncă. Valoarea investițională totală a sediului de 1.000.000 EUR va aduce un impact pozitiv asupra comunității locale, oferind o infrastructură de calitate și servicii superioare pentru vehiculele comerciale din zonă.

Distanța medie între două ateliere IVECO pe coridoarele cele mai tranzitate din România este de 130 km, iar, prin noile puncte deschise în acest an, media va fi redusă la 120 km.

„Și vom continua reducerea distanței, așa cum promiteam și la începutul anului, oferind clienților noștri cea mai bună asistență prin creșterea capilarității rețelei. Ambiția noastră este ca pe coridoarele cele mai tranzitate din România aceștia să nu facă în medie mai mult de o oră până la cel mai apropiat atelier IVECO și să aibă tot confortul necesar pe durata misiunilor. Împreună cu partenerul nostru, DutchTruck Services, avem certitudinea că acest nou sediu, punct strategic pe cel mai important coridor din România, va onora cum se cuvine acest angajament”, a declarat Andrei Gagea, Director General – IVECO România.

 

Experiența noastră de peste 20 de ani în domeniul transporturilor sau activităților conexe transporturilor ne-a învățat că înțelegerea constantă a nevoilor și adaptarea permanentă la schimbările dinamice ale acestui domeniu reprezintă cheia dezvoltării de parteneriate sustenabile. Pentru anul 2024, estimăm o cifră de afaceri cuprinsă între 2.5 și 2.8 milioane de euro, în timp ce pentru 2025 ne așteptăm la o creștere de până la 3 milioane – 3.35 milioane de euro.

Gabriel Stanciu, Director General Dutch Truck Services

 

Ne bucurăm că AIC Service Network adaugă încă un atelier de service în rețeaua IVECO. Credem în sinergiile unui service multibrand și investim permanent în personal și în cele mai noi echipamente pentru atingerea standardelor și criteriilor calitative ale producătorilor pe care îi reprezentăm.

In ceea privește intrările în service, pentru anul viitor, estimăm un număr de 50 de vehicule lunar, iar pentru 2025, 75 de unități.

Ionel Balașa, General Manager – AIC SN

 

Sediul din Deva are o suprafață construită de peste 800 metri pătrați și include: un atelier cu 8 posturi de lucru, o magazie de piese de schimb cu etaj de peste 150 mp, o stație ITP, peste 200 mp de birouri. După definitivarea modernizării sediului, vor exista 10 posturi de lucru.

Adăugarea dimensiunii multibrand rețelei noastre de service este un obiectiv strategic pentru compania grupului dedicată activităților de after sales, AIC Service Network, iar deschiderea oficială a centrului nostru de service din Deva, ca centru de service autorizat IVECO, este un pas în această direcție. Datorită volumului suplimentar de servicii generat de brandul IVECO din Deva, vom putea să investim în continuare în infrastructura noastră de servicii și să oferim un nivel superior de servicii tuturor clienților IVECO și a altor mărci din zonă.

Stefano Albarosa, Acționar Dutch Truck Services

Cu această deschidere, rețeaua IVECO atinge un total de 22 de puncte de vânzare și 25 de centre de service, consolidându-și poziția de lider în domeniul vehiculelor comerciale din România.

 

IVECO a avut o cotă de piață de peste 20% constant în ultimii 5 ani în segmentul 3.5-7.49 tone – fiind pe locul întâi în preferințele românilor. Deschiderea punctului de vânzare și service din Deva este, în acest sens, o dovadă concretă a faptului că IVECO rămâne dedicat îndeplinirii angajamentelor asumate, fiind un furnizor de încredere pentru clienții săi.


IVECO

IVECO este o marcă a Iveco Group N.V. (MI: IVG). IVECO proiectează, produce şi comercializează o gamă largă de vehicule comerciale uşoare, medii şi grele, camioane off-road şi vehicule pentru aplicaţii, precum misiuni off-road.

Gama largă de produse a brandului include Daily, un vehicul care acoperă segmentul de greutate al vehiculelor de 3,3 – 7,2 tone, Eurocargo de la 6 – 19 tone şi, în segmentul greu cu peste 16 tone, gama IVECO WAY, care include versiunea on-road IVECO S-WAY, modelul off-road IVECO T-WAY şi vehiculul IVECO X-WAY pentru aplicaţii uşoare off-road. În plus, brandul IVECO Astra construieşte camioane off-road, autobasculante rigide şi articulate, precum şi vehicule speciale.
IVECO are aproape 21.000 de angajaţi la nivel global. Gestionează unităţi de producţie din 7 ţări din Europa, Asia, Africa, Oceania şi America Latină, unde produce vehicule cu cele mai noi şi avansate tehnologii. 4.200 de puncte de vânzare şi servicii în peste 160 de ţări garantează asistenţă tehnică oriunde funcţionează un vehicul IVECO.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *