Iulie – lună neagră pentru regalitatea română
Acum 92 de ani, la 20 iulie 1927, Regele Ferdinand I, Întregitorul, se stingea din viață la Castelul Pelișor, la vârsta de 62 de ani. În aceeași zi, Mihai I devenea regele României, la vârsta de cinci ani.
Luna iulie a fost o lună fatidică pentru pentru regalitate. Trecerea la cele veșnice a Reginei Maria s-a întâmplat tot în iulie, mai precis la 18 iulie 1938, la ora 17.38. Mama Regina, așa cum o numeau soldații, se stingea din viață în Camera de aur din Castelul Pelișor. Inima Reginei Soldat a încetat în acel moment și în acel loc să mai bată!
La 81 de ani de la clipa în care s-a oprit, Inima Reginei Maria se află așezată și astăzi în aceeași Cameră de aur a Castelului Pelișor.