Iubiri pentru mame care nu merită

Oamenii din cartier îi spuneau ”Dințoasa”. Nu pentru că ar fi avut dinți mari, ca de cal, ci pentru că era aproape știrbă. Avea părul roșu, slinos și permanent, pe care-l asorta la  cele mai lungi unghii pe care mi-a fost dat să le văd vreodată la o femeie. Avea patru copii Dințoasa, o fată și trei băieți. Fiecare cu alt bărbat. Dacă-i adunai la un loc, nu ziceai că-s frați.

N-a lucrat o zi în viața ei. Au întreținut-o, pe rând, fie bărbații cu care a fost, mineri voinici, voioși, fie, mai târziu, copiii. Pe care-i bătea de auzea tot cartierul, cu furtunul de la mașina de spălat, cu făcălețul, cu o curea lată, de le sărea sângele pe pereți, cu papucul, cu tot ce avea la îndemână, rapid, cât să producă un chin suficient de mare.

Îi trimitea la cerșit. Îi învăța cum să-i impresioneze pe oamenii care ar fi putut să le dea câțiva lei. Aveau de strâns atâția bani cât să ajungă pentru țigările de toate zilele, berea/votca și, eventual, ceva de mâncare. Își mai vindea și trupul pentru bani, fiindcă mai erau de plătit și facturile la curent și apă.

Pe fată a vândut-o, la 13 ani, pe o sticlă de votcă, unui miner mort de beat, în timpul unui chef. Dințoasa constatase că fiică-sa era suficient de mare, era drăgălașă, avea toți dinții, putea face mai mulți bani ca ea. N-a contat cât a implorat și a plâns copila. ”Mai tre` să faci și tu bani, fă, nu numai eu, că eu m-am săturat de voi! Mi-ați mâncat zilele”, i-a strigat fetei, după ce i-a dat și două peste ochi. I-a mai băgat niște votcă pe gât, cu forța, ”pentru curaj”. Și asta a fost. Un copil abuzat ani la rând, în România anilor 90, unde nimeni nu se băga în familia celuilalt sau în modul în care alege să își educe copiii.

Anii au trecut. Copiii au crescut și s-au mutat în alte țări. Frații mai mari și-au luat sora cu ei, s-o protejeze de nebunia mamei. Acolo și-au găsit cu toții de lucru, în construcții și într-un restaurant. Spun că o duc bine, chiar dacă nu-și uită de copilăria amară.

Și-i trimit bani Dințoasei, care și-a renovat apartamentul. ”Necherman mi l-am făcut”, se mândrește, în gura mare, vecinelor. Și-a pus și dinții, îi are, acum, pe toți. Zâmbește cu toată gura.  E sigură că datorită ei ”au ajuns copiii bine”. N-a renunțat la permanentul oribil. Și nici la unghiile lungi, roșii. Însă nu prea înțelege Dințoasa de ce copiii sunt dispuși s-o îmbrace în bani, dar nu vor s-o vadă în preajma nepoților ei.

Anamaria NEDELCOFF

sursa foto: www.dailytelegraph.com