ITM Hunedoara: Cei mai mulți angajatori controlați, din domeniul construcțiilor, nu respectă măsurile de protecție a angajaților
Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a organizat vineri, 6 decembrie 2024, un simpozion dedicat concluziilor Campaniei naționale de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcțiilor (cod CAEN 41, 42 și 43).
La această acțiune, alături de inspectorii de muncă, au participat 18 antreprenori, reprezentanți ai firmelor de consultanță și ai serviciilor externe de prevenire și protecție.
Campania s-a desfășurat în perioada aprilie 2024 – noiembrie 2024, în cadrul căreia au fost controlaţi 64 de angajatori, fiind dispuse 53 de măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate. Totodată, au fost sancţionaţi 40 de angajatori, fiind aplicate un număr de 53 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, constând în 43 de avertismente şi 10 amenzi în valoare de 67.000 lei. Inspectorii de muncă SSM au procedat la oprirea din funcţiune a 3 echipamente de muncă (2 polizoare unghiulare/ fără apărătoare de protecţie, schelă metalică incompletă/ fără scări de acces, balustradă de protecţie lipsă în unele zone, pod de lucru incomplet) și la sistarea activităţii unui loc de muncă, datorită lipsei măsurilor de protecţie colectivă sau individuală pentru lucrările la înălţime (cofrare/ armare) executate de lucrători.
Principalele deficiențe identificate în cadrul acestei campanii de control sunt:
– neasigurarea echipamentului individual de protecţie de către angajatori, nepurtarea/neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie acordat de angajator;
– neasigurarea măsurilor de protecţie colectivă/individuală pentru locurile de muncă unde activitatea se desfăşoară la înălţime (balustrade de protecţie, plase de prindere, centuri de siguranţă, puncte de ancorare/ linii de ancorare);
– utilizarea de către lucrători a schelelor metalice incomplete (fără scări de acces, balustradă de protecţie lipsă în unele zone, pod de lucru incomplet);
– utilizarea de către lucrători a echipamentelor de muncă (polizoare unghiulare) la care au fost îndepărtate/ demontate dispozitivele de protecţie (organe în mişcare/ disc tăiere, polizare);
– lipsa controlului medical la angajare/periodic, respectiv a controlului medical specific/aptitudinea lucrătorului de a executa sarcini la înălţime;
– neasigurarea instruirii de către antreprenor/beneficiar a lucrătorilor din cadrul subantreprenorilor, la intrarea în şantier; neîntocmirea fişelor de instruire colectivă;
– utilizarea lucrătorilor neinstruiţi/neautorizaţi ca “legători de sarcină” pentru activităţile de manipulare/depozitare materiale (sarcini) în şantier;
– neasigurarea tablourilor electrice din şantier împotriva accesului persoanelor neautorizate/ neinstruite;
– nu au fost întocmite instrucţiuni de lucru pentru toate activităţile desfăşurate în şantier.
Prin aceste acțiuni de control, I.T.M. Hunedoara urmărește să crească gradul de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor privind importanța respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă. De asemenea, instituția noastră vine în ajutorul acestora, oferindu-le informațiile necesare pentru aplicarea corectă a prevederilor legale în acest domeniu.
ITM Hunedoara