O nouă autospecială de intervenție dotată cu accesorii specifice completează parcul auto al pompierilor hunedoreni
În dotarea Detașamentului de Pompieri Hunedoara din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” a intrat o nouă autospecială de intervenție care completează parcul auto al pompierilor militari hunedoreni și este destinată misiunilor specifice în mediul urban și rural.
De curând, pompierii Detașamentului Hunedoara folosesc la intervenții o autospecială de stingere cu apă și spumă, de capacitate mare, tip „AT 10.000”, pregătită pentru stingerea incendiilor, inclusiv cele care se produc în domeniul forestier.
Autospeciala are o capacitate de 10.000 de litri, iar rezervorul pentru spumogen are o capacitate de 400 de litri. Transmisia 6×6 și garda mărită la sol permit o deplasare mult mai rapidă dar și accesul pe terenuri denivelate.
Fiind echipată cu toate accesoriile specifice misiunilor de stingere a incendiilor, autospeciala poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți
Achiziționarea noii tehnici de intervenție este parte componentă a Proiectului Operațional Infrastructură Mare (P.O.I.M) denumit „Viziune 2020”, implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.