Israelul va permite intrarea turiștilor, indiferent dacă aceștia au sau nu vaccin anti-Covid
Israelul va începe să permită intrarea tuturor turiştilor, indiferent dacă aceştia au fost sau nu vaccinaţi împotriva COVID-19, de la 1 martie, a anunţat, duminică, biroul prim ministrului, relatează Reuters.
Intrarea în Israel va necesita în continuare două teste PCR, unul înainte de a zbura şi unul la aterizare, se arată în comunicat.
În prezent, doar străinii vaccinaţi împotriva COVID-19 au voie să intre în Israel.
„Observăm o scădere constantă în ceea ce priveşte decesele, astfel că acesta este momentul să deschidem treptat ceea ce am fost primii din lume care am închis”, a spus prim-ministrul Naftali Bennett.
Israelul şi-a închis graniţele pentru străini pentru prima dată în martie 2020. Numărul de vizitatori a crescut încet, pe măsură ce ţara a ridicat unele restricţii, dar acestea rămân cu mult sub nivelurile de dinainte de pandemie.
Aproximativ 46.000 de turişti au intrat în Israel luna trecută, în creştere faţă de 7.800 cu un an mai devreme, dar cu mult mai puţin decât cei 333.000 de vizitatori din ianuarie 2020.
„În acelaşi timp, vom fi atenţi, iar în cazul unei noi variante vom reacţiona rapid”, a spus Bennett.
news.ro