Israelul redeschide frontierele pentru turişti de la 1 noiembrie
Guvernul israelian a confirmat redeschiderea frontierelor sale turiştilor străini vaccinaţi contra Covid-19 începând de la 1 noiembrie, în urma unei campanii de vaccinare în favoarea dozelor de rapel, scrie Le Figaro.
Prim-ministrul Naftali Bennett a indicat săptămâna trecută intenţia Guvernului său de a redeschide ţara turiştilor străini de la 1 noiembrie, dar această măsură nu a fost încă validată de autorităţi. Miercuri, biroul de presă al Guvernului a vorbit despre măsuri legate de pandemie la redeschiderea frontierelor călătorilor străini, simplificând procesele de intrare pentru israelieni şi muncitori.
Cei care vin din „oricare ţară” vor putea intra în Israel fără a i se solicita în prealabil un permis de intrare, însă cu condiţia de a prezenta un certificat de vaccinare de cel puţin şase luni, au indicat autorităţile.
Călătorii vor prezenta un test PCR datat cu maximum 72 de ore înainte de plecarea lor şi vor face un alt test la sosire. După ce al doilea test este confirmat negativ, care se face în general în mai puţin de 24 de ore, carantina va fi ridicată, au precizat autorităţile.
Săptămâna trecută, Naftali Bennett nu menţionase Sputnik V în lista vaccinurilor recunoscute. Câteva ore mai târziu, el a mers în Rusia pentur a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, presa israeliană considerând adăugarea Sputnik în listă drept un gest „diplomatic” faţă de aliatul său.
Un număr de 5,7 milioane de israelieni, dintre care mai mult de 80% adulţi, au primit două doze de vaccin Pfizer, iar 3,9 milioane a treia doză, în contextul în care guvernul analizează posibilitatea scăderii vârstei de vaccinare la 5 ani.
news.ro