Accident pe DN 66 între Petroșani și Hațeg. Mașina s-a răsturnat

Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, luni dimineață, prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, în localitatea Bănița a avut loc un accident de circulație rutieră soldat cu victime omenești.

Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că, un bărbat în vârstă de 54 ani, din localitatea Goiești, judeţul Dolj, în timp ce conducea autoturismul personal pe D.N. 66, pe sensul Petroșani – Hațeg,  într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă în partea stângă a sensului de mers, răsturnându-se.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager, în vârstă de 55 ani, aflat pe locul din dreapta față în autoturism, din aceeaşi localitate, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale..

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

 În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *