Ionuţ Stroe (PNL), despre evoluţia preţurilor în zona carburanţilor: Cu toţii suntem de acord că trebuie intervenit pentru a tempera aceste creşteri ale preţurilor

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, luni, la Antena 3, despre afirmaţiile lui Marcel Ciolacu privind măsurile care trebuie convenite în coaliţie, că în privinţa evoluţiei preţurilor în zona carburanţilor, ”cu toţii suntem de acord că trebuie intervenit pentru a tempera aceste creşteri ale preţurilor din această zonă”. Pentru a scădea preţul la carburanţi, trebuie să avem o discuţie pe marja profitului, a mai spus el, menţionând că pe o piaţă volatilă, o reducere a TVA s-ar putea să fie iluzorie.

Ionut Stroe a afirmat că în privinţa evoluţiei preţurilor în zona carburanţilor, ”cu toţii sunt de acord că trebuie intervenit pentru a tempera aceste creşteri ale preţurilor din această zonă”.

”Soluţiile sunt de două feluri, prima soluţie ţine de finanţe şi este legată, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, de reducerea taxării pe combustibil, adică reducerea accizei, deducerea TVA-ului. Cea de-a doua ţine de energie, lucrurile din zona energiei sunt destul de clare, dacă petrolul brut are un anumit preţ constant, raportul lui, într-adevăr, s-a mărit, rafinarea, procesarea, etc. presupunem, că în această lume globalizată, toate astea s-au mărit”, a spus deputatul PNL.

El a precizat că în zona unde statul poate interveni, la TVA şi la acciză, sunt lucruri foarte, foarte simple.

”De exemplu, dacă ar trebui să reducem acciza ar fi foarte complicat, pentru că în Uniunea Europeană există un nivel minim de accizare. România întotdeauna a aplicat nivelul minim al accizei şi să ştiţi că de câte ori a crescut această acciză la nivel European, a crescut şi în România şi singura posibilitate prin care putem reduce accizele de carburanţi, ca să fie înţeles pentru toată lumea, este printr-o derogare de la Comisia Europeană, pe care trebuie să o obţină Ministrul de Finanţe. La fel, reducerea Tva-ului, dacă facem această reducere de acciză fără derogare intrăm în fragedă de infringement”, a spus Stroe.

Ionuţ Stroe precizează că a doua soluţie, tot la fel de mult expusă public, este reducerea TVA.

”Cota minimă permisă în Uniunea Europeană este de 5%, practic, în momentul de faţă, Ministerul de Finanţe ar trebui să se asigure că o eventuală diminuare a TVA nu o să fie acoperită rapid de eventuale practici, care o să mărească şi consumatorul, în final, să nu simtă această reducere. Românii au mai avut un episod similar, de reducere al TVA, în 2005, când a scăzut TVA-ul la alimente, iar magazinele au păstrat nemodificat preţul la raft”, a explicat el.

Potrivit lui Ionuţ Stroe, în momentul de faţă, o a treia soluţie, era un dialog cu aceşti mari producători, companiile petroliere, în care, la fel, cu Ministerul de Finanţe, să ne spună sau să ne comunice, sau să ne înţelegem cum se poate fiscal umbla aici.

”Pentru a scădea preţul la carburanţi,trebuie să avem o discuţie pe marja profitului”, a menţionat Stroe.

El a continuat: ”Pe o piaţă volatilă, o reducere a TVA s-ar putea să fie iluzorie”.

”S-ar putea să fie imediat acoperită. Vedeţi foarte bine că preţurile sunt în creştere. Putem umbla, să ştiţi, la această marja de profit, pentru că, într-adevăr, producătorii de carburanţi au declarat profituri foarte mari. Dacă şi ei îşi asumă pentru o perioadă determinată de timp, să îşi reducă această marja de profit, în dialog cu Guvernul care să le promită că perioada este una doar pentru a depăşi această perioadă cu dificultăţi financiare, s-ar putea să existe înţelegere”, a mai explicat Stroe.

Sursă: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *