Iohannis: Starea de urgenţă nu va fi prelungită
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că starea de urgenţă nu va fi prelungită, iar din 15 mai va fi înlocuită de starea de alertă. Președintele s-a declarat foarte mulţumit de felul în care oamenii au reacţionat la apelul autorităţilor în vacanţa de 1 mai.
”Starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret şi astfel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra în stare de alertă. Starea de urgenţă va fi înlocuită de starea de alertă, prevăzută în legislaţia specifică, care arată cum se acţionează în cazul unei epidemii. Situaţia nu s-a îmbunătăţit. Să nu apară impresia că epidemia a trecut. Din păcate, epidemia nu a trecut, am avut şi astăzi peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv. În acest fel nu putem să spunem că boala a trecut, dar trebuie să mergem mai departe şi asta se concretizează prin stare de alertă”, a afirmat preşedintele.
El a precizat că epidemia nu a trecut şi că trebuie să fim responsabili şi să ne protejăm în continuare, pentru că nu ştie nimeni până când durează această epidemie şi depinde de noi dacă o controlăm mai bine sau mai puţin bine.
Conform preşedintelui, după 15 mai, putem, în principiu, să ne mişcăm în interiorul localităţii, dar nu este bine să exagerăm.
”Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem. Este un prim pas important. Aşa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de 2 săptămâni. Primele măsuri vor fi din 15 mai, apoi la 1 iunie, apoi în 15 iunie. Din 15 mai vom avea, de exemplu, iarăşi saloanele de îngrijre personală – coafură, frizerie. Se vor redeschide cabinetele stomatologice şi muzeele. Toate, în condiţii speciale de distanţare şi igienă. Cu toţi vom purta mască de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun. Aceste lucruri rămân obligatorii”, a subliniat Iohannis.
Preşedintele a explicat că relaxarea măsurilor privind deplasările nu se aplică localităţilor în carantină, unde relaxarea nu va avea loc decât când pericolul va fi diminuat.
Deplasările, în esenţă, vor fi retricţionate pentru a pleca din localitate. Vor fi excepţii – interes de serviciu, probleme medicale, sport individual – mers cu bicicleta. Sporturile individuale vor fi permise.
Vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane, inclusiv pentru mişcare în aer liber.
”Sortivii de performanţă vor putea, în condiţii speciale, să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competiţiile sportive decât după o perioadă.
Bazele sportive nu se deschid pentru amatori.
news.ro