Iohannis: Imnul Naţional, o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Imnului Naţional, că imnul este o expresie a redeşteptării naţionale, a mândriei şi a patriotismului, a libertăţii şi a unităţii neamului românesc, subliniind că poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă „Acum ori niciodată” în momente de răscruce din istorie.
Prezentăm integral mesajul preşedintelui Klaus Iohannis:
”Sărbătorim astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Naţional, moment cu puternice semnificaţii pentru toţi românii.
Versurile lui Andrei Mureşanu au căpătat în timp o încărcătură emoţională aparte şi au insuflat demnitate, patriotism şi curaj unor întregi generaţii în ultimii 173 de ani.
Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă „Acum ori niciodată” în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identităţii naţionale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918, cele două conflagraţii mondiale şi revolta anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987.
Intonarea sa spontană în timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 a readus în actualitate mesajul peren al acestui vechi cântec al tuturor românilor, de unitate şi libertate, şi a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Naţional al României.
Este datoria noastră să-i onorăm pe toţi înaintaşii care s-au sacrificat pentru realizarea unităţii şi păstrarea identităţii şi demnităţii naţionale şi să cinstim cu onoare Imnul, expresie a celor mai pure sentimente patriotice ale poporului român.
Dragi români, să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale şi să transmitem generaţiilor viitoare înaltele idealuri ale neamului românesc, aşa cum sunt surprinse în „Deşteaptă-te române!”.
La mulţi ani Imnului Naţional!
La mulţi ani, România!”
news.ro