Iohannis: E nevoie ca agenda legislativă să fie adaptată nevoilor reale ale cetăţenilor
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că actualul context dificil poate fi o oportunitate pentru clasa politică de a-şi arăta maturitatea. Preşedintele a apreciat că este nevoie ca agenda legislativă să fie permanent adaptată nevoilor reale ale cetăţenilor. Iohannis a făcut apel la clasa politică să privească spre viitor şi să arate că îi respectă pe români, solicitându-i ”cumpătare, echilibru şi deschidere la dialog”. Klaus Iohannis s-a referit şi la creşterile de preţuri, admiţând că acestea există şi afectează mulţi români, fiind necesare soluţii. O altă temă abordată de preşedinte a fost şi cea a alegerilor interne ale partidelor, el precizând că „guvernarea nu este despre competiţia dintre un partid sau altul, nu este despre competiţiile din interiorul partidelor sau cele dintre un lider sau altul” şi că „alegerile interne din partide nu sunt despre a înlocui prin orice mijloace un lider cu un alt lider, ci sunt despre competiţie de proiecte, despre dezbateri care să conducă la modernizare, eficientizare şi înnoire, în aşa fel încât rezultatul final să fie atingerea unui nivel şi mai bun de reprezentare a românilor”.
„Încrederea oamenilor în Legislativ nu este la cele mai înalte cote, o problemă cronică, acutizată de-a lungul anilor pe fondul discrepanţei dintre promisiunile asumate de politicieni în campaniile electorale şi rezultatele lor la final de mandat. Tocmai de aceea, reîntoarcerea la agenda cetăţeanului va trebui să reprezinte linia directoare a activităţii parlamentare în sesiunea care a debutat astăzi. Un Parlament cu un nivel scăzut de credibilitate afectează însăşi construcţia democratică a ţării, în timp ce un Parlament mult mai activ, mai responsabil şi mai orientat către actul legiferării ar fi cu totul altfel perceput de către cetăţeni. În ciuda provocărilor legate de pandemia de COVID-19, anul acesta şi anii următori sunt ani de construcţie. De aceea este nevoie ca agenda legislativă să fie permanent adaptată nu doar programelor electorale, dar mai ales la nevoile reale ale cetăţenilor. Sunt, aşadar, multe restanţe care îşi aşteaptă rezolvarea, multe reforme legislative care încă nu au fost demarate. Parlamentarii au datoria de a pune în aplicare ce au promis. Atenţie – nu le cer să vorbească despre asta, ci le cer rezultate. De vorbit este uşor, însă oamenii s-au săturat de discursuri sterile, de veşnicele promisiuni neonorate. Vor să vadă mai puţin scandal şi mai multă cooperare. Nu îi interesează cine strigă mai tare sau cine critică mai eficient. Fac pe această cale un apel către toate partidele, atât cele din Coaliţia de guvernare, cât şi cele din opoziţie, să privească spre viitor şi să le arate românilor că îi respectă prin acţiunile lor.”, a afirmat preşedintele.
El şi-a început discursul spunând că începe nouă sesiune parlamentară, într-un context complicat, unul marcat încă de pandemia de COVID-19 care, din păcate, e departe de a se fi încheiat, amintind că au fost luni în care oamenii au călătorit mai uşor şi au putut să îşi petreacă vacanţele în condiţii aproape normale, dar a subliniat că vedem cum varianta Delta, mult mai contagioasă, duce la o accelerare a ratei de infectare inclusiv în ţara noastră, un context dificil, dar un context bun pentru clasa politică de a demonstra că poate garanta siguranţa, prosperitatea românilor.