Iohannis cere reexaminarea legii care aduce modificări la legislaţia în domeniul consumului de droguri

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Parlamentului, cererea de reexaminare asupra Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. ”Necesitatea adoptării unei reglementări coerente, clare şi predictibile în materie, în deplin acord cu legislaţia europeană, impun reexaminarea acestei legi de către Parlament”, a transmis şeful statului.

Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

”Legea vizează intervenţii legislative privind definirea unor termeni, precum şi regimul sancţionator aplicabil domeniului de reglementare al celor două acte normative. Necesitatea adoptării unei reglementări coerente, clare şi predictibile în materie, în deplin acord cu legislaţia europeană, bazată pe fundamentări temeinice asupra soluţiilor legislative propuse, precum şi necesitatea analizării implicaţiilor pe care unele dintre aceste modificări şi completări legislative le presupun, impun reexaminarea acestei legi de către Parlament”, arată şeful statului.

Prezentăm integral motivele reţinute de şeful statului în cererea de reexaminare.

1. Prin legea transmisă la promulgare se modifică definiţia legală a „substanţelor aflate sub control naţional” din cuprinsul art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000. Astfel, în noua redactare, art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000 – art. I pct. 1 din legea transmisă la promulgare – prevede: „a) substanţe aflate sub control naţional – drogurile, precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii sau a ministrului afacerilor interne, la un interval de 6 luni de la formularea propunerii; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primeşte comunicarea organismelor internaţionale abilitate, respectiv de îndată ce primeşte documentaţiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura”.

Menţionăm că potrivit art. 9 din Decizia nr. 2005/387/JAI a Consiliului din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive: „(1) În cazul în care Consiliul decide să supună o nouă substanţă psihoactivă unor măsuri de control, statele membre depun toate eforturile necesare pentru a lua, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de un an de la data deciziei respective, măsurile necesare în conformitate cu legislaţia internă, pentru a supune: (a) noua substanţă psihotropă măsurilor de control şi sancţiunilor penale prevăzute de legislaţia lor în temeiul obligaţiilor care le revin prin Convenţia privind substanţele psihotrope din 1971 a Organizaţiei Naţiunilor Unite; (b) noul stupefiant măsurilor de control şi sancţiunilor penale prevăzute de legislaţia lor în temeiul obligaţiilor care le revin prin Convenţia unică privind stupefiantele din 1961 a Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Or, faţă de aceste dispoziţii considerăm că deşi intervalul de 6 luni stabilit de legiuitor se încadrează în prevederile deciziei JAI amintite, reglementarea acestuia prin legea transmisă la promulgare este una deficitară sub aspectul clarităţii şi preciziei normei. În primul rând, este neclar dacă modificările tabelelor sunt realizate într-un termen de maximum 6 luni de la data transmiterii propunerilor sau dacă obligaţia vizează modificarea acestora chiar la finalul intervalului de 6 luni. În al doilea rând, reglementarea este una incompletă, neprecizându-se că ministrul sănătăţii, respectiv ministrul afacerilor interne sesizează, de fapt, Guvernul cu un proiect de lege de modificare a anexelor Legii nr. 143/2000. Nu în ultimul rând, este neclar dacă intervalul de 6 luni vizează momentul până la care o eventuală lege de modificare a anexelor în discuţie ar trebui să fie adoptată, promulgată, publicată în Monitorul Oficial şi să intre în vigoare sau doar momentul până la care Guvernul adoptă un proiect de lege în acest sens.

2. Prin legea transmisă la promulgare se introduce în conţinutul normativ al Legii nr. 143/2000 noţiunea de „substanţă psihoactivă nouă”. Astfel, lit. d1) şi d2) ale art. 1 din Legea nr. 143/2000, nou introduse – art. I pct. 2 din lege – prevăd: „d1) substanţă psihoactivă nouă – o substanţă în formă pură sau într-un preparat, care nu face obiectul Convenţiei unice a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, şi nici al Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope din 1971, dar poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate similare cu cele prezentate de substanţele cuprinse în convenţiile menţionate; d2) preparat – un amestec care conţine una sau mai multe noi substanţe psihoactive”.

Introducerea literei d1) în cuprinsul art. 1 din Legea nr. 143/2000 corespunde art. 1, pct. 1, lit. b) din Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului „drog” şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului. În opinia noastră, o astfel de prevedere trebuie să fie corelată, însă, cu procedura prevăzută de directiva mai sus amintită şi cu paşii necesari a fi urmaţi până la momentul supunerii noii substanţe psihoactive unor măsuri de control. În lipsa unei astfel de trimiteri, apreciem că norma este una neclară şi imprecisă, substanţele psihoactive noi nefiind prevăzute în mod expres în cuprinsul unui act normativ.

3. Referitor la regimul sancţionator aplicabil în cazul încălcării dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 din legea transmisă la promulgare – art. I pct.7 din lege – prevede: „Art. 19. – (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în de termen 5 zile de la efectuarea în continuare a urmăririi penale, cu consimţământul scris al consumatorului, evaluarea acestuia de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii lui în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.” Menţionăm că în forma aflată în vigoare, art. 19 alin. (1) are următorul conţinut: „În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri”.

În opinia noastră, prelungirea termenului până la care procurorul poate dispune efectuarea evaluării consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog în scopul includerii lui în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri de la 24 de ore la 5 zile – mai ales în situaţia în care acestea se află în stare de arest preventiv, în sevraj – poate conduce la consecinţe negative. La stabilirea unui termen adecvat, considerăm că trebuie să se aibă în vedere şi faptul că un interval de timp mai mare în care persoanele în cauză nu pot beneficia de un tratament specializat – corelat cu insuficienţa programelor de tratament pentru consumatorii de droguri şi limitările asistenţei medicale acordate în centrele de reţinere şi arestare preventivă – poate conduce la înrăutăţirea situaţiei persoanei în cauză. Din această perspectivă, apreciem că se impune reanalizarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 din legea transmisă la promulgare, inclusiv sub aspectul revenirii la durata acestui termen, de 24 de ore, astfel cum este reglementat în prezent.

De asemenea, este neclar dacă procurorul poate dispune această măsură încă de la începerea urmăririi penale, întrucât înlocuirea sintagmei „de la începerea urmăririi penale” cu sintagma „de la efectuarea în continuare a urmăririi penale, cu consimţământul scris al consumatorului” ar conduce la concluzia că această măsură poate fi dispusă doar în condiţiile în care cauza este preluată de un alt organ de urmărire penală.
4. În privinţa modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 194/2011, prin legea transmisă la promulgare se incriminează ca infracţiune, „deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu”, această faptă fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Astfel, dispoziţiile noului art. 161 din Legea nr. 194/2011 – art. II pct. 2 din legea supusă reexaminării – prevăd: „Art. 161 – Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dependenţa de droguri este considerată boală cronică ce necesită asistenţă medico-psiho-socială specializată. În România, în prezent, serviciile de asistenţă medico-psiho-socială specializată răspund într-o măsură mică nevoilor persoanelor dependente de droguri şi nevoilor de sănătate publică privind prevenirea transmiterii HIV/SIDA, hepatitelor virale B, C şi TBC.

Potrivit Strategiei Naţionale Antidrog 2013–2020, printre principiile ce stau la baza acestui document strategic se numără principiul pragmatismului care se referă la adoptarea şi implementarea de măsuri şi intervenţii fundamentate pe evidenţe ştiinţifice, dar şi principiul echilibrului, adică abordarea proporţională a intervenţiilor din domeniul reducerii cererii şi a ofertei de droguri. Strategia naţională antidrog se axează pe o abordare integrată a reducerii cererii şi ofertei de droguri prin îmbunătăţirea activităţilor de prevenire şi dezvoltarea circuitului integrat de asistenţă a consumatorilor de droguri respectiv diminuarea efectelor sociale ale infracţionalităţii la regimul drogurilor şi precursorilor, concomitent cu dezvoltarea coordonării, a cercetării, informării şi cooperării internaţionale în domeniu, vizând atingerea următoarelor obiective specifice, subsumate obiectivelor generale, pe următoarele direcţii de acţiune.

Potrivit documentului, direcţiile de acţiune ale reducerii cererii de droguri sunt prevenirea consumului de droguri (prevenire realizată în şcoală, în familie, în comunitate) şi asistenţa consumatorilor de droguri (identificarea, atragerea şi motivarea consumatorilor de droguri în vederea includerii în serviciile de asistenţă specializată şi asistenţa specializată în vederea integrării sociale a consumatorilor de droguri). Pe de altă parte, reducerea ofertei de droguri se realizează printr-o serie de obiective printre care se numără dezvoltarea şi consolidarea sistemului instituţional şi legislativ privind combaterea ofertei de droguri sau eficientizarea activităţilor specifice de combatere a ofertei de droguri, a deturnării şi traficului de precursori.

În mod similar, la nivel internaţional, soluţiile propuse de forurile internaţionale din domeniu (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate – UNODC sau Programul Comun al Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA – UNAIDS) ca răspuns la problemele sociale şi medicale generate de dependenţa de droguri se concentrează pe dezvoltarea reţelei de servicii specializate, cu precădere în comunitate, dat fiind faptul că măsurile care urmăresc pedepsirea persoanelor dependente de droguri au o eficienţă socială redusă şi costuri mari.

Date fiind aspectele menţionate, apreciem că soluţia legislativă instituită prin art. II pct. 2 din legea supusă reexaminării vine în contradicţie atât cu Strategia Naţională Antidrog 2013 – 2020, cât şi cu soluţiile propuse de forurile internaţionale din domeniu. Nu în ultimul rând, dat fiind faptul că potrivit art. 20 din Legea nr. 194/2011, infracţiunile prevăzute de această lege sunt de competenţa DIICOT, o astfel de intervenţie legislativă ar putea avea implicaţii şi asupra acestei instituţii.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

news.ro