Iohannis: În acestă săptămână nu va exista o schimbare de miniştri
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a primit, la interval de două zile, a doua propunere de remaniere guvernamentală, precizând că în acestă săptămână nu va exista nicio schimbare de miniştri şi că a doua remaniere va fi discutată cel mai devreme în prima săptămână după sărbătorirea Centenarului.
„Nu va exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână”, a declarat preşedintele, spunând că cel mai devremea acest subiect va fi discutat în prima săptămână după sărbătorirea Centenarului.
El a remarcat că a primit la două zile după remaniere o nouă propunere de remaniere guvernamentală şi că „acest lucru nu este de bun augur” şi că în urma unei analize a constatat că în cei doi ani de guvernare PSD – ALDE au existat 70 de politicieni care au fost şi sunt miniştri.
„Aşa nu se poate guvern. E imposibil să schimbi miniştrii toată ziua bună ziua. Cum să funcţioneze un Guvern cu două remanieri într-o săptămână? Nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel”, a declarat preşedintele.
news.ro