Iohannis a promulgat legea prin care creşte la 120 de zile termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe sentinţa şi motivarea acesteia

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, informează Administraţia Prezidenţială. Legea pune în acord prevederi cu o decizie a CCR şi stipulează că termenul maxim în care instanţa trebuie să pronunţe decizia într-un proces penal după încheierea dezbaterilor creşte la 120 de zile.

Camera Deputaţilor a adoptat luni, decizional, actul normativ.

„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, arată legea promulgată de şeful statului.

Actul normativ reglementează şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi să semneze motivarea hotărârii, de exemplu din cauza pensionării.

„Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, mai indică sursa citată.

Legea în vigoare prevede un termen de maxim 15 zile.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *