Ioana Mihăilă: Să fim responsabili şi să ne vaccinăm, valul 4 va fi al nevaccinaţilor
Valul 4 al pandemiei va fi al nevaccinaţilor, a declarat la Digi24 ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Ea a explicat că persoanele vaccinate au un risc mai scăzut să dezvolte forme grave, chiar dacă se infectează cu COVID-19. Ministrul spune că în acest moment nu se discută despre restricţii, deoarece incidenţa cazurilor este scăzută.
„Cred că sub un procent din persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, din datele CNCAV. Ce ştim este că din cazurile cu tulpina Delta avem 3 decese confirmate şi niciunul din acei pacienţi care au decedat nu era vaccinat. Acest val 4 va fi un val al nevaccinaţilor. Ei vor fi principalii afectaţi”, a afirmat Mihăilă la Digi24.
Ea a explicat că oamenii vaccinaţi nu au risc să dezvolte cazuri severe şi că chiar dacă am trecut prin boală înainte, ne vaccinăm, pentru că aşa nu avem risc de a dezvolta o formă severă, chiar dacă ne infectăm cu tuplina Delta.