Învierea Domnului sau Sfintele Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii

Învierea Domnului sau sărbătoarea Paştilor, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, reprezintă momentul în care Iisus, prin sacrificiul lui, răscumpără păcatele omenirii. Învierea Lui este piatra fundamentală a creştinismului, deoarece jertfa şi învierea Lui aduc omenirii speranţa în mântuire şi în viaţa veşnică.

Sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este şi cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Învierea Domnului este celebrată duminică de ortodocşi.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.

Paşte vine din ebraicul pesah – trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.


Dacă până acum, în preajma marilor sărbători mergeam la biserică, este momentul să aducem credința în casele și sufletele noastre. Lumina Învierii Mântuitorului este, anul acesta, mult mai puternică în sufletele noastre și poate lumina casele noastre.

Deși Lumina Sfântă a Învierii este importantă atât în semnificație, cât și din punct de vedere energetic, credința e în sufletul nostru! Lumânarea aprinsă din noaptea de Înviere este simbolul Luminii Dumnezeiești care luminează în întunericul necunoștinței.

De această dată, noi putem să fim Lumina! Stând acasă și respectând sfaturile specialiștilor, întunericul în care ne-am afundat se poate lumina. Noi, putem întrerupe transmiterea virusului și putem lumina, din nou.

Să aveți Sfintele Paști luminate cu credință și speranță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *