Investiţiile în sănătate, scutite de la plata TVA. Legea a fost votată în Parlament

Preşedintele Comisiei de buget, finanţe din Camera Deputaţilor, Bogdan Huţucă anunţă scutirea de la plata TVA pentru investiţii în sănătate, direct pentru unităţile spitaliceşti de stat, şi indirect pentru organizaţii meguvernamentale care dezvoltă proiecte în sănătate. Proiectul iniţiat de Alfred Simonis, deputat PSD, a fost amendat în Comisia de Specialitate de către Bogdan Huţucă, iar propunerea legislativă a fost votată de plenul Camerei Deputaţior şi merge la promulgare.

„Forma pe care am agreat-o în comisie este un «boost» de resurse pe care îl oferim spitalelor din România. Practic, aproape orice achiziţie de materiale şi servicii destinate spitalelor, de la construcţii noi, modernizare sau dotare va fi scutită de la plata TVA. În termeni mai simpli şi clari: bugetul destinat investiţiilor în sănătate va creşte cu cca. 20%”, a declarat Bogdan Huţucă, într-un comunicat oficial.

Alături de iniţiatorul propunerii legislative, Alfred Simonis, preşedintele comisiei, deputatul PNL Bogdan Huţucă a depus un set de amendamente prin care proiectul a devenit funcţional şi aplicabil tuturor unităţilor spitaliceşti.

Deputatul liberal preconizează că această măsură ar putea aduce un plus direct de resurse financiare la dispoziţia spitalelor, destinate exclusiv investiţiilor.

”Momentul este optim, pentru că traversăm probabil cel mai bun moment investiţional în sănătate pe care România l-a avut în ultimii 30 de ani. Iniţiativa acţionează în mod direct asupra unităţilor spitaliceşti de stat, şi indirect asupra ONG-urilor care dezvoltă proiecte private, în sănătate. Acestea îşi vor putea recupera TVA, simplificat, cu condiţia ca fondurile, pe care statul le restituie, să aibă o destinaţie clară: investiţii în sănătate.

 

Iniţiativa legislativă a fost susţinută de principalele forţe politice, iar deputaţii au votat în covârşitoare majoritate pentru scutire spitalelor de plata TVA pentru cheltuieli destinate investiţiilor”, arată liberalul.

Bogdan Huţucă a amintit că două dintre cele mai importante proiecte de spitale nou, aprobate pe lista PNRR, se află în Constanţa.

”Sunt primele proiecte de unităţi spitaliceşti construite de la zero în municipiu. O clădire nouă cu opt etaje care va funcţiona în cadrul managerial al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar dedicat serviciilor medicale pentru pediatrie şi un spital nou, cu toate dotările, investiţie ”greenfield” în municipiul Constanţa. Specializarea cardiologie-oncologie”, spune Huţucă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *