Investiții pentru confortul elevilor din Orăștie

Clădirile aparținătoare Colegiului Național Aurel Vlaicu din municipiul Orăștie vor intra într-un amplu program de reabilitare. Este vorba de eficientizarea energetică a clădirilor. În acest fel, după izolarea termică, sălile de clasă și nu numai vor fi mai călduroase, iar facturile la energia termică se vor reduce.  Autoritățile locale au demarat procedura de achiziție ,,Servicii de proiectare, fazele proiect tehnic și detalii de execuție, întocmirea documentaţiilor pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică a proiectării și asistență tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul de investiții “Creșterea eficienței energetice a clădirii atelier școală + sala de gimnastică+ Săli de clasă, din cadrul Colegiului Național Aurel Vlaicu din municipiul Oraștie, str. G.Lazăr nr.8, municipiul Oraștie, județul Hunedoara”.

84.109 de lei este suma alocată pentru întocmirea proiectelor, urmând ca mai apoi să fie scoase la licitație lucrările.

Proiectul este finanțat din fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de 3.355.785 lei. Conform caietului de sarcini, vor fi executate mai multe lucrări care țin de termoizolarea acoperişului tip terasă, izolarea termică a faţadei (parte opacă şi parte vitrată), reabilitarea termică a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei electrice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de iluminat, instalaţii anti-incendiu, adaptarea infrastructurii pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi recompartimentarea interioară şi înlocuirea tâmplăriei interioare.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *