Investiții de peste 16 milioane de lei, la Petrila
Autoritățile locale de la Petrila preconizează investiții în valoare de 16 milioane de lei, în acest an. Se vor realiza proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere și școlare. Se vor asfalta străzi, dar se vor construi și grădinițe moderne. Dezvoltarea unor proiecte de investiții eligibile în competiția națională pentru atragerea de finanțări din surse puse la dispoziție de Guvernul României a constituit una din prioritățile anului 2017 pentru administrația publică locală a orașului Petrila. În acest sens, au fost semnate opt contracte de finanțare. Valoarea totală a investițiilor este de 16.052.076,17 lei.
“Noi am depus cereri de finanțare pentru 8 obiective și am reușit să obținem finanțare pentru toate. Ele însumează peste 12 milioane de lei, valoarea totală a investiției fiind de peste 16 milioane. Sunt sume estimate de proiectanți, în urma licitației, valoarea investiției va scădea”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Astfel, vor fi construite două grădinițe noi. Se va construi o grădiniță cu program normal cu 6 grupe la Școala ID Sîrbu din Petrila și o grădiniță cu program normal cu 5 grupe la Școala Ana Colda din Lonea. Valoarea celor două proiecte este estimată la peste 5 milioane de lei.
În ceea ce privește infrastructura rutieră au fost semnate contractele de finanțare pentru “Modernizare strada Prundului, str. Florilor și Aleea de la Blocul 1 str. Republicii din orașul Petrila” – 1.976.000 lei; “Asfaltare strada Cărbunelui din orașul Petrila” – 288.563,54 lei; “Asfaltare strada Parângului din orașul Petrila” – 864.212,36 lei; “Asfaltare strada Dacilor din orașul Petrila” – 387.812,24 lei; “Asflatare strada Lunca din orașul Petrila” – 682.121,53 lei; “Reparații și modernizare străzi, trotuare și parcări în cartierele 8 Martie, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Minei și Alexandru Sahia din orașul Petrila” – 6.228.980,21 lei.
Monika BACIU