Investiție majoră la Spitalul de Urgență din Petroșani
Spitalul de Urgență Petroșani beneficiază de un nou și modern computer tomograf (CT), care a fost adus la unitatea medicală în cadrul programului finanțat din fonduri europene. „Consolidarea Capacității Sistemului Medical Public de gestionare a Situației de Urgență”, în valoare de 7 milioane euro.
Prin rezultatele sale, proiectul european generează un răspuns util și eficient al sistemului medical nu doar la criza COVID-19, pentru care a fost lansat, ci și un efect pozitiv pe termen lung, prin îmbunătățirea capacității de acordare a asistenței medicale în cadrul acestei unități sanitare.
Echipamentele, precum și aparatura medicală moderne de care beneficiază Spitalul de Urgență Petroșani în cadrul acestui amplu proiect sunt extrem de utile nu doar acum, în contextul acestei pandemii de COVID – 19, ci și în general, în activitatea medicală uzuală.
Reprezentanții Spitalului de Urgență Petroșani sunt de părere că unitatea medicală intră acum într-o nouă etapă.
„Acest mare proiect înseamnă o trecere a Spitalului de Urgență Petroșani la o nouă etapă. Pentru noi, tot ce este pe acest proiect va fi de mare folos și după terminarea acestei perioade de pandemie. Ne bucurăm de fiecare obiect pe care îl primim pentru că ne ajută într-o diagnosticare mult mai rapidă și mult mai eficientă a pacientului, atât pe SARS-Cov-2, cât și pe restul problemelor medicale pe care le întâmpină pacienții. Eu spun că este o nouă etapă a SUP și, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul colegilor sper să se desfășoare proiectul în condiții optime”, a precizat Angela Brașoveanu, Director financiar – contabil în cadrul Spitalului de Urgență Petroșani.
Primele echipamente au ajuns la SUP la jumătatea lunii august, constând în paturi, noptiere, sisteme de ridicare a pacienților, tărgi, cărucioare de tratament, saltele, cărucioare pentru pacienți, scaune de consultație ORL, targă hidraulică radiotransparență, aparat de radiologie digitală, troler echipament medical, aparat radiologic digital cu coloană, ecograf Doppler și acum acest computer tomograf de ultimă generație.
De asemenea, la Petroșani urmează să mai ajungă stații de sterilizare, injectomate, ventilatoare, videolaringoscop, videobronhoscop, defibrilator, electrogardiograf, Holter EKG și de tensiune, aparate aerosoli, aspiratoare secreții, aparate dializă, Cought Assist ATI, roboți sterilizare UV, plasmaterm, etc., în general absolut tot ceea ce este necesar pentru diagnosticarea și tratarea cazurilor de Covid 19.
Monika BACIU