Investiție de peste 5,8 milioane lei, pentru modernizarea drumurilor din comuna Lelese

Administrația locală din comuna Lelese a lansat procedura de achiziție pentru contractul de lucrări privind modernizarea drumurilor de interes local. Proiectul, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și bugetul local, are o valoare totală de 5.830.062 lei.

Investiția vizează modernizarea drumului comunal DC117A, pe o lungime totală de 5,802 kilometri, împărțită în două tronsoane: primul, de 3,929 kilometri, și al doilea, de 1,873 kilometri. Lucrările vor include reabilitarea carosabilului, asigurarea scurgerii apelor pluviale și îmbunătățirea siguranței rutiere.

Firmele interesate pot depune ofertele până la data de 3 martie 2025, conform anunțului publicat de autoritatea contractantă. Această investiție este esențială pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale și facilitarea accesului locuitorilor din zonă.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *