Investiție de aproape 800.000 de lei în comuna Teliucu Inferior
Comuna hunedoreană Teliucu Inferior implementează un proiect de circa 800.000 de lei. Este un proiect prin care se dorește creșterea accesibilității la serviciile medicale. Autoritățile implementează proiectul “proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru investiția „Reabilitare și modernizare dispensar medical din comuna Teliucu Inferior, județul Hunedoara”” a cărui valoare este de 782.190 de lei.
“Proiectul de reabilitare are în vedere nevoile comunității privind asigurarea serviciilor de sănătate. Proiectul de reabilitare va îmbunătății infrastructura socială prin crearea premiselor necesare pentru asigurarea populației cu servicii esențiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului European al coeziunii economice și sociale prin îmbunătățirea infrastructurii serviciilor sociale și de sănătate. În contextul reformei sanitare din România, asistența medicală primară este un sector de maximă importanță pentru ameliorarea stării de sănătate a populației”, arată autoritățile locale.
Potrivit caietului de sarcini, instalațiile termice, electrice și sanitare sunt distruse în totalitate. Racordurile la rețeaua sanitară sunt distruse, colmatate sau prost dimensionate, iar racordurile electrice vor trebui redimensionate.
Clădirea dispensarului din localitatea Teliucu Inferior este o construcție cu o vechime de peste 80 de ani, clădirea fiind ridicată în anul 1929.
Lucrările vor fi executate în baza Programului Național de Dezvoltare Locală, subprogramul “Modernizarea satului românesc”
Termenul de finalizare a proiectului este de 24 de luni de la data inceperii lucrărilor, iar ofertele pot fi depuse până în 26 februarie a.c.
Monika BACIU