Investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului cu privire la Măsura 3 de ajutor de stat – granturi pentru IMM

Corpul de control al prim-ministrului va investiga modul în care a fost aplicată Măsura 3 de ajutor de stat – granturi pentru IMM, a anunţat vineri prim-ministrul Florin Cîţu, după o întâlnire cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, care a afirmat că această măsură nu îşi atinge scopul, întrucât din cei 27.736 de aplicanţi, 8.275 au aplicat pentru imobile. De asemenea, anunţul premierului vine după ce Hotnews a relatat joi seară că există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor şi că a fost influenţat modul în care arată listele, în condiţiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere.

”După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient şi transparent”, a scris pe Facebook Florin Cîţu.
Şi ministrul Economiei a relatat despre discuţia cu prim-ministrul şi despre faptul că această măsură decisă de Guvernu nu îşi atinge scopul.

”Măsura 3 de ajutor de stat nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată. Din cei 27.736 de aplicanţi, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanţate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanţate. Dintre acestea, 1.807 finanţează imobile. Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă CoVid, şi ajunge să finanţeze cumpărări de apartamente”, a scris Năsui vineri pe Facebook.

El explică faptul că ministerul a încercat să rezolve cât mai multe probleme legate de aceste scheme de ajutor de stat, de la blocaje în evaluare, la găsit finanţare pentru ele.
”Pentru toate cele 3 măsuri, a trebuit să reparăm maşina din mers. Am reuşit să găsim şi finanţare, graţie ministrului Cristian Ghinea. Am reuşit să creştem ritmul de procesare pe M2 de 7 ori. M1 avem toată intenţia să-l refacem, de data asta cu cei care au fost omişi prima dată. De când am venit în minister, am zis că voi asigura continuitatea măsurilor deja începute în ideea că nimeni nu trebuie să sufere din cauza schimbării guvernului. Cu cifrele acestea însă ne dăm seama că măsura nu îşi atinge scopul. Am discutat cu premierul soluţii. Vă voi ţine la curent”, a scris Năsui pe Facebook.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *