Inventariază apartamentele pentru a le închiria
Autoritățile locale de la Lupeni inventariază spațiile locative disponibile pentru a le închiria. Este vorba de locuințele care s-au aflat în proprietatea firmei de gospodărire, Universal Edil. Firma din subordinea Consiliului Local este în procedură de lichidare.
“După 1990 fostul Fond Locativ de Stat compus din locuințele construite în anii precedenți au fost incluse în domeniile private ale unităților administrativ-teritoriale, iar cu aplicarea dispozițiilor legale s-a permis vânzarea lor către chiriași prin intermediul firmelor de profil înființate de Consiliile Locale. În acest mod fostul IGCL Lupeni, devenit ulterior SC Universal Edil SA Lupeni. Societatea aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Lupeni a primit dreptul de administrare a locuințelor aflate în domeniul privat. Întrucât lichidarea SC Universal EDIL SA Lupeni este către final, consider necesară asumarea administrării directe a acestor bunuri de către Consiliul Local al municipiului Lupeni”, arată primarul Lucian Resmeriță
O mie de apartamente au fost identificate ca fiind în administrarea Universal Edil din Lupeni. Acestea vor fi preluate în administrarea directă a Consiliului Local Lupeni.
“Acum dăm o hotărâre de Consiliu și apoi o să le preluăm pe fiecare în parte și o să modificăm toate contractele. Contractele au avut ca proprietar Universal Edil, iar acum vor avea alt proprietar și vom modifica toate contractele. Acum vom avea o statistică mai clară șI vom vedea câte dintre apartamente sunt ocupate, eu cred că doar 30% care sunt ocupate”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În cazul în care edilii vor descoperi că sunt persoane care nu și-au plătit chiria, acestora nu li se va întocmi noul contract.
Chiriile vor fi modificate
După preluarea unităților locative, tot în baza unei hotărâri de Consiliu Local vor fi modificate și chiriile. Potrivit primarului Lucian Resmeriță sunt cazuri în care un chiriaș plătește o chirie de 7 lei/lună pentru un apartament.
“O să modificăm chiriile pentru că sunt foarte mari diferențe între ele. Avem în acest moment o chirie de 7 lei/lună pentru unele apartamente”, a mai spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Media chiriei este undeva la 50 lei/lună. După inventarierea tuturor apartamentelor, autoritățile locale vor modifica și cuantumul chiriilor.
Monika BACIU