Învățământul profesional și dual, un avantaj concret pentru investitorii interesați de municipiul Deva
Învăţământul dual este o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic organizată la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică și are scopul de a livra forța calificată de muncă necesară angajatorilor. Se asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică și facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere. Angajatorul se implică în tot ce înseamnă școlarizarea și practica elevilor și, în plus, oferă și o bursă. Cel mai important beneficiu care trebuie menționat având în vedere piața forței de muncă actuală din România, este că absolvenții au un loc de muncă asigurat după absolvirea cursurilor.
Dintre agenții economici care derulează programe de învățământ dual și profesional, alături de unitățile de învățământ din municipiul Deva, amintim: E-Distribuție Banat S.A. – calificarea profesională de electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice; Apa Prod S.A. – calificarea profesională de instalator instalații tehnico – sanitare și de gaze; International Lazăr Company – calificarea profesională de mecanic auto și Eurosport DHS S.A. – calificarea profesională de electromecanic utilaje şi instalaţii industriale. În fond, instruirea forței de muncă din municipiul Deva se axează pe o calificare variată în domenii precum cel economic, mecanic, electronic, energetic, tehnologic, transporturi, construcții, instalații și lucrări publice, industrie textilă, telecomunicaţii, electronică şi automatizări, informatică şi mecatronică, producție media, turism, administrație, comerț, alimentație, estetică etc.
Enel susține o clasă în sistem dual la Deva
Ca și o exemplificare a procesului de derulare a învățământului dual în municipiul Deva, detaliem acordul de parteneriat între E-Distribuție Banat și Liceul Tehnologic Energetic “Dragomir Hurmuzescu” Deva. E-Distribuție Banat va susține începând cu acest an o clasă în sistem dual ai cărei absolvenți vor primi certificarea de Electricieni Exploatare Centrale, Stații și Rețele Electrice.
Programul conține o importantă componentă de pregătire practică, atât în laboratoarele Liceului Tehnologic cât și în instalațiile E-Distribuție Banat. Astfel, în primul an al programului, elevii vor urma cel puțin 20% din ore de formare practică în instalațiile E-Distribuție Banat, iar această pondere va crește la 60% în al doilea an și la 70% în al treilea an. Pregătirea practică va include ore de mentorat cu specialişti şi tutori ai E-Distribuție Banat, pregătiți special pentru aceste activități.
Programul este organizat în sistemul dual de învățământ, ceea ce asigură sprijinul E-Distribuție Banat către Liceul Tehnologic Energetic “Dragomir Hurmuzescu” pe durata celor 3 ani de studiu. Compania va acorda elevilor o bursă lunară de 200 de lei, care se adaugă bursei de 200 de lei acordate în sistemul de învățământ profesional de stat. În plus, E-Distribuție Banat va susține diverse nevoi ale elevilor, cum ar fi cheltuielile legate de examinările de medicină a muncii şi analize medicale obligatorii, echipamente de lucru şi de protecţie, masa de prânz în fiecare zi, cheltuielile de transport şi cazare pentru elevii din afara Devei, abonamente la transportul intern în Deva, vizite de studiu.
Proiectul clasei în sistem dual pentru tineri electricieni este susținut de Inspectoratul Școlar Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Instituția Prefectului Județul Hunedoara.
În total, în cele 8 Colegii și Licee din Deva, studiază 3.270 de elevi. În ceea ce privesc clasele solicitate de către unitățile de învățământ din Deva pentru specificul de învăţământului profesional şi tehnic, structura planului de școlarizare pentru anul școlar 2019 – 2020, clasa a IX-a, cuprinde 5 clase de învățământ liceal tehnologic, 7 clase de învățământ liceal vocațional, 7 clase de învățământ profesional și 1,5 clase de învățământ dual.
Primăria Municipiului Deva susține dezvoltarea învățământului profesional și dual
Primăria Municipiului Deva este deasemenea interesată și implicată activ în sprijinirea învățământului profesional dual, alături de agenții economici din localitate, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și instituțiile de învățământ cu profil tehnic din Deva, respectiv Liceul Tehnologic “Transilvania“, Liceul Tehnologic Energetic “Dragomir Hurmuzescu” Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” și Liceul Teoretic “Teglaș Gabor“. Municipalitatea promovează învățământul profesional și dual către agenții economici care își desfășoară activitatea în Deva, dar și către potențialii investitori, totul în scopul creșterii atractivității către aceștia.
O prioritate pentru Primăria Municipiului Deva este și dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare din localitate. Municipiul Deva, în calitate de municipiu reședință de județ, beneficiază în perioada programatică 2014-2020, prin Axa 4 a Programului Operațional Regional, de o alocare financiară dedicată de 27.630.000 euro, distribuită pe 5 priorități de investiții.
În cadrul priorității de investiții 4.4 Investiții în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă, a fost alocata suma de 480.000 euro.
Astfel, la data de 27.02.2019, a fost depus spre finanțare proiectul „Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic “Transilvania” din Municipiul Deva”. Proiectul are o valoare de 5.936.337,60 lei fara TVA (1.249.755,28 euro) și vizează reabilitarea infrastructurii educaționale la Colegiul “Transilvania”. Prin lucrările și dotările prevăzute se urmărește creșterea calității și atractivității învățământului tehnic specific acestui Colegiu. Componenta de dotare specifică procesului educațional are o valoare estimată de 482.792 lei fara TVA, cuprinzând amenajarea laborator informatică și dotări ale sălilor de clasă cu table inteligente.
Serviciul investitori, relații externe