Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prăznuită de creștinii ortodocși
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este prăznuită pe 21 noiembrie. Această sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
Părinții Maicii Domnului sunt Sfinții Ioachim și Ana. Lipsiți de copii, dar cu credință în Dumnezeu, L-au rugat pe Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Un înger le vestește că vor avea o fată pe care o vor numi Maria. Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și la trei ani de la nașterea Maicii Domnului au dus-o pe fiica lor la templu.
Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezatorul, care a dus-o în cea mai sfânta încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani.
În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute în lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc, și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruț, mărgăritar.
Cunoscută şi ca Ovidenie în tradiţia populară, ziua aceasta este considerată a fi una magică şi există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa poate fi bună de leac în diverse boli. De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică se aprind lumânări pentru copiii nebotezaţi, dar şi pentru morţi pentru a avea cale luminată pe cealaltă lume. De asemenea, se împart nuci, colaci şi turte de mălai.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca pe data de 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.