Un bărbat a decedat, iar altul a ajuns la spital, în urma unor lucrări de dezinfectare a unui bazin

Tragicul incident a avut loc, în această după-masă, în localitatea Mintia, în timp ce doi bărbați lucrau la dezinfectarea unui bazin ce aparținea unei societăți comerciale. Ajunși la locul incidentului, pompierii din Deva au găsit un bărbat de 22 de ani, conștient, dar ce acuza stări de rău, iar celălalt bărbat de 50 de ani era căzut în interiorul bazinului fiind scos  fără semne vitale.

 

„În această după-amiază, pompierii Detașamentului Deva s-au deplasat de urgență în localitatea Mintia, comuna Vețel, pentru a interveni la un caz de intoxicare în urma căreia au rezultat 2 victime care executau lucrări de dezinfectare a unui bazin aparținând unei societăți comerciale din localitate.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au fost trimise și 2 ambulanțe ale S.A.J. Hunedoara.
La fața locului, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de 22 de ani, care se afla lângă bazin, era conștient dar acuza o stare de rău.
Echipele medicale au preluat victima, iar echipajul de salvare a continuat intervenția. Doi pompieri au coborât în bazinul adânc de aproximativ 2 metri și au extras cea de-a doua persoană care căzuse în interior.
Din păcate, pentru aceasta, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, medicul S.A.J. declarînd decesul.
Bărbatul în vârstă de 22 de ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Deva, pentru investigații suplimentare și acordarea asistenței medicale de specialitate.
Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite de organele abilitate, inclusiv de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara”, transmite ISU Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *