Mai multe persoane aflate într-un motel au fost intoxicate cu clor

Şase turişti cazaţi la un motel din localitatea vâlceană Milcoiu au avut nevoie de intervenţia paramedicilor SMURD şi a echipajelor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă după ce li s-a făcut rău, cel mai probabil din cauza unei intoxicaţii cu clor. Cei şase au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără a fi duse la spital. Echipajul CBRN – chimic, biologic, radiologic, nuclear a fost de asemenea trimis la motel pentru a face măsurători.

Intervenţia salvatorilor din judeţul Vâlcea a avut loc la un motel din satul Ţepşenari, unde mai multe persoane au acuzat stări de rău după ce au inhalat, cel mai probabil vapori de clor.

 

„Ajunşi la faţa locului, paramedicii SMURD şi membrii echipei CBRN au constatat că este vorba de 6 persoane adulte care se cazaseră la motel. Acestea erau conştiente, însă acuzau dificultăţi respiratorii. Persoanele în cauză au fost evaluate de personalul medical al SAJ şi SMURD, nefiind necesară transportarea acestora la spital”, informează ISU Vâlcea.

 

Echipajul care se ocupă cu detectarea de substanţe nocive a realizat măsurători şi a descoperit urme de clor însă acestea nu depăşeau limitele admise.

 

Niciunul dintre cei şase turişti nu a avut nevoie de spitalizare.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *