Polițiștii hunedoreni au intervenit în peste 200 de cazuri, în perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023

Peste 200 de  intervenții la evenimente, 161 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se  continuă  trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.

 

În perioada 30 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023, aproximativ 250 de poliţişti au acționat zilnic, în judeţul Hunedoara, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Structurile de poliție au intervenit, în perioada menţionată, la 208 de evenimente, dintre care 180 au fost sesizate prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112.

Prezenţa activă a poliţiştilor în stradă, pe principalele artere rutiere şi în zonele în care au fost organizate spectacole în aer liber ori manifestări cultural-artistice şi religioase cu public numeros a avut efectul scontat, astfel încât, în perioada de referinţă, nu s-au înregistrat infracțiuni grave, comise cu violenţă, incidente în măsură să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor sau evenimente rutiere grave, soldate cu decesul sau rănirea gravă a unor persoane. Se continuă, astfel, trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în scădere.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

În perioada minivacanței prilejuită de trecerea dintre ani, poliţiştii rutieri  hunedoreni au desfăşurat activități în trafic, pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Scopul acţiunilor preventive a constat în conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor cu privire la importanţa utilizării centurii de siguranţă, precum şi a respectării prevederilor legale privind regimul de viteză, interdicţia consumului de alcool ori substanțe psihotrope, acordarea priorităţii de trecere pietonilor sau altor vehicule.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depășește 76.000 de lei şi au fost constatare 3 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice (conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere sau conducere sub influenţa băuturilor alcoolice).

De asemenea, au fost reținute 15 de permise de conducere (dintre care 4 pentru depăşirea limitei de viteză) și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

 

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.

 

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *