Intervenții ale drumarilor pe DN 66
După tragicul incident care a avut loc pe DN7, în Caraș-Severin, când un copac a căzut peste mașina în care se afla adolescentul și l-a ucis, drumarii au intervenit pe mai multe drumuri din județ în vederea înlăturării crengilor.
La solicitarea SDN Deva, pe DN 66 la intrare în Hațeg dinspre rezervația de zimbri, Ocolul Silvic Valea Hațegului a intervenit astăzi pentru a tăia crengile unor arbori ce se întindeau peste carosabil. Drumarii de la SDN Deva au eliberat apoi drumul.
Un copil a murit și trei adulți au ajuns și ei la spital, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în trafic, la intrarea în Reșița.
Arborele a fost rupt de o furtună puternică. Zona s-a aflat sub cod galben de vânt puternic.
În autoturism se aflau patru persoane. Copilul, un băiat de 14 ani, părinții lui și un alt adult. La intrarea în orașul Reșița, vântul puternic a rupt un copac, iar un ghinion teribil a făcut ca acesta să se prăbușească chiar peste mașina care trecea prin zonă.
Monika BACIU