Interesul candidaților pentru angajare sau pentru schimbarea jobului a crescut anul acesta față de anul trecut

10 milioane de aplicări pe piața muncii, de la începutul anului și până acum. Record pozitiv înregistrat de joburile remote, aflate la maximul ultimilor ani, în termeni de aplicări

Interesul candidaților pentru angajare sau pentru schimbarea jobului a crescut anul acesta față de anul trecut, în condițiile în care, din ianuarie și până acum, au fost înregistrate 10 milioane de aplicări, cu aproximativ 5% mai mult decât în 2022. Eforturile depuse de aceștia au rămas constante pe tot parcursul anului, inclusiv în lunile de vară și la final de an, perioade în care, în general, procesul de aplicare cunoaște un ritm mai lent.

„Spre deosebire de anul trecut, când mai degrabă piața a fost cu ochii pe candidați, anul acesta, candidații au stat cu ochii foarte aproape de piață. Nu doar că au aplicat mai mult cei care aveau deja un cont pe platformă, dar am văzut și o creștere de aproape 10% a numărului de candidați noi. Foarte probabil ca și anul viitor să asistăm la același fenomen, în contextul în care cel mai recent sondaj pe care l-am derulat relevă faptul că 56% dintre respondenți au în plan o schimbare de job în 2024”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Cu 3,8 milioane de aplicări, candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani au fost cei mai activi în căutarea unui job. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au cumulat aproape 3 milioane de aplicări, iar 1,9 milioane au venit din categoria 36 – 45 de ani. Candidații care au mai mult de 45 de ani rămân o parte relativ timidă și cu cel mai ridicat nivel de reticență când vine vorba de schimbarea jobului. Aceștia au înregistrat 1,1 milioane de aplicări. Mai puțin de 100.000 de aplicări aparțin celor care au maximum 18 ani.

„Pentru primele trei categorii, vedem nu doar o creștere a numărului de candidați noi și de candidați care s-au reactivat după un 2022 mai liniștit, ci și un număr mai mare de aplicări / candidat. Cei mai mulți vizează joburile entry – level, care cer o experiență de maximum doi ani și, foarte aproape de acestea, se află pozițiile mid-level (2 – 5 ani de experiență). De altfel, în 2023, și oferta de joburi tot de pozițiile entry și mid a fost dominată. Anul acesta a venit, însă, cu relativ puține mișcări din zona de management. Au fost candidații cei mai stabili și mai greu de convins să facă o schimbare de carieră – pentru anunțurile care căutau manageri au fost înregistrate puțin peste 800.000 de aplicări”, explică Roxana Drăghici.

Domeniile care au atras cele mai multe aplicări au fost retail (3,1 milioane), servicii (1,3 milioane), call – center / BPO (1,3 milioane), IT / telecom (1,1 milioane) și financiar – bancar (1 milion). De cealaltă parte, domeniile pentru care candidații au manifestat cel mai scăzut interes au fost real estate, industria textilă, educație / training, farma, asigurări și arte / entertainment.

Un alt element de specificitate pentru acest an a constat în faptul că a fost marcat un nivel record de aplicări pentru joburile remote. 14,4% din totalul aplicărilor a mers către acestea, respectiv 1,5 milioane de aplicări comparativ cu 1,2 milioane în 2022. „Și pentru locurile de muncă din străinătate a fost atins un record, însă, în acest caz vorbim despre cel mai mic număr de aplicări din ultimii ani – aproape 160.000”, mai spune Roxana Drăghici.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 22.000 de locuri de muncă.

 

eJobs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *