Instructor auto, prins cu alcoolemie, în timpul activității
Polițiștii din municipiului Deva au depistat în trafic, în data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.25, un instructor auto care s-ar fi urcat la volan după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
În cadrul unei acțiuni care a vizat instructorii auto atestați să efectueze instruirea practică a persoanelor care doresc obținerea permisului de conducere, polițiștii din municipiul Deva au verificat ieri, 10 februarie a.c., 16 autoturisme și au legitimat 20 de persoane.
Toți conducătorii auto opriți de polițiști au fost testați pentru consumul de alcool, 15 dintre șoferii verificați fiind instructori auto.
În urma activităților de control, un instructor auto de 63 de ani, domiciliat în municipiul Deva, a fost depistat de polițiști pe strada Mihai Eminescu, în zona Cimitirului Bejan.
Bărbatul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
IPJ Hunedoara