INSP a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus
Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat din nou definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus. De această dată, principala modificare vizează reducerea perioadei de analiză pentru stabilirea contactului direct, de la 10 zile cât era până acum la 7 zile. De asemenea, este redusă de la 10 zile la 7 zile perioada estimată pentru apariţia simptomelor.
Criterii clinice
– tuse – febră – scurtarea respiraţiei – debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
Notă: Pentru copiii cu vârsta pana la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.
Criterii de diagnostic imagistic
Evidenţe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19
Criterii de laborator
Detecţia acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică
Criterii epidemiologice
Cel puţin unul dintre următoarele:
– contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 7 zile anterioară datei debutului;
– rezident sau personal al unei instituţii pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 7 zile anterioară datei debutului, instituţie în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată
Anterior, perioada de referinţă era de 10 zile.
În ceea ce priveşte contactul direct şi alte definiţii nu au survenit modificări.
La definiţiile de caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM) au apărut modificări:
Caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate:
Simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere;
Debutul simptomelor în zilele 3-6 şi o suspiciune puternică de transmitere în comunitate
Caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată: Debutul simptomelor în ziua 3-6 după admitere, cu informaţii insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie
Caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital:
Debutul simptomelor în ziua 3-6 şi o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistenţa medicala acordată
Caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital
Debutul simptomelor în ziua ≥7 după internare.
Anterior, perioadele luate în considerare erau mai mari, de până la 10 zile.
„Există şi situaţia în care apar simptome caracteristice COVID-19 care debutează într-un interval de 7 zile de la externarea dintr-o unitate sanitară (de exemplu, reinternare), situaţie în care sursa de virus poate fi comunitară sau nedeterminată. În această situaţie evaluarea finală trebuie să ţină cont de particularităţile cazului”, arată specialiştii.
news.ro