Inscripțiile din vârful muntelui, ilegale

Inscripțiile cu Consiliul Județean Hunedoara din Parâng sunt amplasate illegal. Consiliul Județean Hunedoara a fost somat de Primăria municipiului Petroșani să-și dea jos înscrisul de pe DJ 709 F, Cabana Rusu – Masivul Parâng. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a somat, luni dimineața, Consiliul Județean Hunedoara și executantul proiectului, SC Strabag SRL, să desființeze corpul de afișaj amplasat fără autorizațiile legale pe DJ 709 F, Cabana Rusu – Masivul Parâng.

Terenul pe care a fost amplasată inscripția ”Consiliul Județean Hunedoara” aparține domeniului public al Municipiului Petroșani, fiind predat constructorului, în cadrul proiectului de modernizare a drumului județean, pentru realizarea unei parcări. Afișajul, în schimb, a fost realizat fără autorizație, reprezentând o lucrare suplimentară, care nu a fost cuprinsă în documentația ce a stat la baza emiterii autorizației de construire, a precizat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

”Referitor la lucrările de construcție cu caracter provizoriu ale unui corp de afișaj pe care le-ați realizat în Petroșani, Masivul Parâng, pe DJ 709F, pe un teren ce aparține Domeniului Public al Municipiului Petroșani, prin prezenta vă informăm că aceste lucrări nu fac parte din proiectul ”Modernizare DJ 709F: DN 7A – Cabana Rusu – Masivul Parâng km 6+600 – km 10+ 325)”, proiect ce a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 83/29.08.2017. Având în vedere cele de mai sus, vă solicităm ca, în termen de 5 zile de la primirea prezentei, să procedați la desființarea lucrărilor realizate fără autorizație de construire”, se arată în adresa transmisă luni dimineață de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, responsabililor din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, precum și către executantul lucrării, SC Strabag SRL”, arată municipalitatea de la Petroșani.

Inscripțiile amplasate pe unul din tunelurile din Parâng poartă denumirea Consiliului Județean Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *