INS: Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 a scăzut la 10,3%, comparativ cu luna iunie 2022
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 este 10,3%, comparativ cu 10,6% în luna mai, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Indicele preţurilor de consum în luna iunie 2023 comparativ cu luna mai 2023 este 100,40%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 este 10,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) este 14,2%”, arată datele INS.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iunie 2023 comparativ cu luna mai 2023 este 100,47%.
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,3%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) determinată pe baza IAPC este 12,5%.
Singurele alimente care s-au ieftinit sunt uleiul comestibil, cu 8,17%, şi uleiul, slănina, grăsimile, cu 4,83%, în iunie 2023, faţă de iunie 2022.
Mărfurile nealimentare s-au scumit în iunie 2023 faţă de iunie 2022 cu 4,84% şi cu 0,62% faţă de mai 2023. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia termică, cu 23,82%, în iunie 2023 faţă de iunie 2022.
Serviciile s-au scumpit cu 11,5%, în iunie 2023 faţă de iunie 2022, şi cu 0,84% faţă de mai 2023. La această categorie cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 37,32%, în iunie 2023 faţă de iunie 2022, şi s-a ieftinit cu 0,25% faţă de mai 2023.
news.ro