INS: Economia României a crescut cu 2,8% în primul trimestru, faţă de trimestrul IV din 2020

Produsul Intern Brut al României a crescut cu 2,8% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV din 2020, la 284,971 miliarde lei preţuri curente, pe seria ajustată sezonier, arată datele provizorii publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Pe seria ajustată sezonier, Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2021, a fost de 284.971,4 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,8% faţă de trimestrul IV 2020 şi la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul I 2020”, arată datele INS.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2021 a fost de 223,479 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,2% faţă de trimestrul I 2020. În tabelele 4 şi 5 sunt prezentate datele referitoare la Produsul Intern Brut în preţuri curente, indicii de volum şi indicii deflatori –serie brută şi serie ajustată sezonier – pentru trimestrul I 2021.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2021, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în comunicatul de presă din 18 mai 2021.

La scăderea PIB, în trimestrul I 2021 faţă de trimestrul I 2020, au contribuit următoarele ramuri: Tranzacţiile imobiliare (-0,1%), cu o pondere de 8,2% la formarea PIB şi care au înregistrat o scăderea volumuluide activitate cu 1,3%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-0,7%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o scăderea volumului de activitate cu 9,7%; Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (-0,5%), cu o pondere de 2,8% la formarea PIB şi care au înregistrat o scădere a volumuluide activitate cu 16,4%; Impozitele nete pe produs (-0,2%), cu o pondere de 9,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o reducere a volumului lor cu 1,9%.

Contribuţii pozitive au înregistrat: Industria (+0,4%), cu o pondere de 18,8% la formarea PIB şi care a înregistrat o majorarea volumului de activitate cu 2,2%; Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hotelurile şi restaurantele (+0,1%), cu o pondere de 20,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o majorare a volumului de activitate cu 0,4%; Informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere de 8% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumuluide activitate cu 10,6%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, scăderea contribuţiei s-a datorat, în principal exportului net (-2,6%), consecinţă a creşterii volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 5,4%, comparativ cu cea a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, de numai 0,6%.

Contribuţii pozitive importante au avut:

  • cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 0,8%,contribuind cu 0,5% la creşterea PIB;
  • formarea brută de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 9,9%, contribuind cu 1,7% la creşterea PIB.

Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2021 faţă de varianta „semnal” publicată în comunicatul de presă din 18 mai 2021 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *