INS: 57,4% din populaţia rezidentă a României era anul trecut conectată la sistemele de canalizare
Un număr de 11.012.187 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare în 2021, reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, cu 217.917 persoane mai mult decât în anul 2020, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”În anul 2021, un număr de 11.012.187 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, cu 217.917 persoane mai mult decât în anul 2020. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 10.792.650 persoane, reprezentând 56,2% din populaţia rezidentă a ţării, cu 252.262 persoane mai mult decât în anul 2020. Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate”, arată datele INS.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectată la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (90,3%), urmată de regiunea Centru (69,8%) şi Vest (64%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (39,0%), Sud-Muntenia (40,1%) şi Sud-Vest Oltenia (44,4%).
În anul 2021, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.714.592 persoane, reprezentând 94,3% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.297.595 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 14,6% din populaţia rezidentă rurală a României.