Înregistrarea în SPV devine obligatorie, începând cu 1 martie, pentru transmiterea documentelor către organele fiscale
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată, anunţă ANAF.
„Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă, începând cu data de 1 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale”, arată ANAF.
În situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.
„Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual, până la data de 01 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situaţia în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic şi nu prin intermediul Spaţiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi, etc.”, mai arată ANAF.
Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu deţin un astfel de certificat pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator şi parolă.
Informaţii suplimentare cu privire la înrolarea în Spaţiul Privat Virtual se pot obţine accesând portalul ANAF, la secţiunea „Servicii Online” sau vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com ori telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.
news.ro