Informare privind măsuri specifice desfășurării activității cultelor
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, recomandă hunedorenilor care vor participa în următoarele zile la diverse acțiuni religioase să acorde o atenție sporită pentru respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite de autoritățile medicale pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus.
Pentru că în zilele următoare turismul religios și prezența credincioșilor în lăcașurile de cult din județul Hunedoara se vor intensifica, prefectul Vasilică Potecă a elaborat împreună cu dr. Ștefan Repede, medic primar epidemiolog, un “Plan de măsuri specifice desfășurării activității cultelor”.
Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite, la propunerea CNSSU şi cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
Principalele reguli care trebuie respectate în lăcașele de cult sunt:
A. Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.
Coordonatorul activității va evalua capacitatea spațiilor in care au acces persoanele care vor participa la activitățile specifice si, daca este posibil, va trasa o cale de acces (intrare sau iesire) separată pentru persoanele care vor participa la slujbe.
B. La intrarea în lăcaşul de cult sau în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios. Cordonatorul activității va instala dispensere pentru dezinfectant de mâini cu compoziție alcoolică sau va nominaliza persoane care să manipuleze recipiente cu dezinfectante alcoolice pentru mâinile persoanelor care intră sau ies din incinta localului de cult.
C. În interiorul lăcaşului de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul.
Se va evita desfășurarea în incinte de slujbe cu persoane fără mască , purtată corect, în condiții de utilizare de ventilație artificială a aerului și cu durata mai mare de 15 minute de contact. În caz că această recomandare nu se respectă exista un risc mare de contaminare a persoanelor aflate în spațiu , acestea fiind considerate “contacți apropiați” care vor trebui supravegheați, chiar izolați, pe o perioada de 14 zile, conform metodologiei de supraveghere a cazurilor de COVID 19, elaborate de CNSCBT, preluate de la ECDC.
D. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu este permis.
E. Se vor plasa, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase.
F. La activităţile religioase din interiorul lăcaşului de cult şi din locaţiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.
G. Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcaşului de cult), se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 1,5 m între persoane.
H. Slujbele religioase desfăşurate în curtea lăcaşurilor de cult nu sunt considerate adunări publice.
Măsuri sanitare specifice
a. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioşii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare.
b. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafeţele frecvent atinse (de exemplu, mânerele uşilor, balustrade, scaune).
Elaborarea planul de măsuri pentru desfășurarea activității cultelor a avut la bază prevederile stabilite în LEGEA nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ORDINUL nr. 1.103 din 17 iunie 2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase și în ORDINUL nr. 874 din 22 mai 2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Biroul de presă