Indiferent de vreme, devenii s-au distrat de 1 Mai, la Bejan
Ploaia pornită, încă de dimineață, a cam pus la îndoială câștigul comercianților, foarte puțini de altfel, aflați pe platoul de la pădurea Bejan, cu ocazia sărbătorii de 1 Mai.
Cupolele umbrelelor sub care erau adăpostite băncile și mesele și-au dovedit inutilitatea. Ploaia nervoasă era aruncată cu putere în toate părțile de rafale de vânt. Oamenii veniți la sărbătoarea populară, nu mai știau pe unde să se ascundă de atâta apă, să nu le ude micii fierbinți așezați pe cartonașe sau să le înmulțească berea, și așa destul de ”botezată” din pahare. ”Hai că avem și o ciorbă de mici!”- spunea râzând un cetățean, ud leoarcă, căutându-și un loc mai ferit să-și servescă familia.
Chiar dacă vremea era total nepreietenoasă și umedă, scopul devenilor a fost ieșirea la un mic, o bere și voie bună. Oamenii stau în picioare, înghesuiți în jurul meselor mai puțin plouate.
Au apărut și nostalgicii. Se uitau la ruinele clădirii din dreapta lor, care odată servea ca restaurant, unde se vindeau mici, bere cu alune, suc brifcor, chiar și pepsi la sticlă. ”Uite cum a ajuns clădirea aia!”, afirma un nene, dezgustat de imaginea din fața lui. ”Da…Totul e distrus… Și ce faină era odată, și căbănuțele de lângă ea, mai știi?”, îl completează amicul de conversație.
Sus, pe scena de spectacol, soliști și dansatori de muzică populară își dădeau tot concursul să binedispună publicul, destul de rarefiat și pitit pe sub umbrelele colorate, de ploaia care nu contenea să se oprească.
O imagine impresionantă a atras atenția unor cetățeni aflați la o masă, în fața unui gratar cu cartofi prajiți. O cățea cu puiul ei de vreo două-trei luni, mișunau pe sub bănci, ascunzându-se de ploaia furioasă.
Oamenii cu suflet îi aruncau resturi de mâncare. Cățeaua nu mânca, lăsa bucățile de hrană să le mănânce puiul ei.
Mașinuțele de distracție au rămas neinstalate. Bunici, părinți, mai ales cei care erau însoțiți de copiii mai mititei, au renunțat la distracție și au făcut cale întoarsă spre casele lor, resemnați. Alții se foiau, căutând un colț de masă sau o bancă mai puțin băltită, pentru a-și savura mâncarea și băutura.
Și tot așa, lumea venea, lumea pleca, prezentatorul spectacolului făcea glume pe seama vremii capricioase sperând să convingă oamenii să mai rămână. Și parcă a avut gura aurită, cineva de acolo de sus l-a și auzit. După ora 17, norii s-au risipit, ploaia a încetinit, iar rând pe rând umbrelele au dispărut.
Dintre nori, soarele a aparut triumfal, strălucind cu putere. Un prilej numai bun pentru niște țânci, locuitorii caselor de sus, de pe deal, de a se juca într-o baltă murdară și destul de mare. Cu siguranță copiii ăștia nu vor răci și nici de medicamente nu vor avea nevoie.
Platoul din fața scenei a prins viață. Oamenii continuau să vină în valuri, cozile la grătare s-au dublat, fumul de la mici și carne se amesteca cu aromele de floricele, vată pe băț și porumb fiert. Dintr-o dată și ghereta cu înghețată la cornet a avut succes.
Printre oamenii adunați era și primarul Devei, care răspundea, cu răbdare, la toate întrebările cetățenilor. Se făceau selfie-uri. Lumea se grăbea să ocupe un loc cât mai bun pentru a-l vedea și asculta pe artistul mult așteptat.