Început de an școlar cu măsuri sporite de siguranță
Noul an școlar debutează luni, 13 septembrie. La nivelul județului Hunedoara, peste 51.000 de elevi și preșcolari sunt așteptați în unitățile de învățământ din județ. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara subliniază că s-au luat măsuri sporite pentru ca anul școlar să înceapă în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
246 de unități de învățământ hunedorene își deschid larg porțile luni, 13 septembrie, pentru preșcolarii și elevii care vor începe cursurile în anul școlar 2021-2022.
„Pentru începerea în bune condiții a anului școlar 2021 – 2022 , în 132 de structuri ale unităților școlare au fost realizate lucrări de reparații curente la instalațiile electrice, termice și sanitare, zugrăveli interioare și exterioare, înlocuit tâmplărie cu geamuri și uși termopan, amenajări săli de clasă, înlocuit parchet în sălile de clasă, reparații grupuri sanitare, amenajări de grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, construirea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, hidroizolații acoperiș, termoizolații exterioare, amenajări ale curților și aleilor de acces, reparații la săli de sport, modernizări ale unor terenuri de sport, reparații garduri împrejmuire incintă, instalarea de sisteme de supraveghere sau pentru stingerea incendiilor”, arată ISJ Hunedoara.
În urma accesării unor programe cu finanțare internă sau externă (PNDL, PNDR, POR, PRET), au fost finalizate lucrările la obiective de investiții ce au constat în construirea unor grădinițe. Este vorba de Grădinița cu Program Normal Geoagiu (3 grupe), Grădinița cu Program Normal Orăștie (4 grupe), Grădinița cu Program Normal Hărău (2 grupe) și Grădinița cu Program Prelungit Criscior (2 grupe).
”Alte 5 clădiri noi având destinația de grădinițe se află în diferite faze de execuție, având termene de finalizare în anul 2022. Totodată, sunt în proces de reabilitare un număr de 8 clădiri pentru care lucrările au termene de finalizare în anul 2022. Igienizarea spațiilor de învățământ s-a realizat în toate unitățile de învățământ în vederea respectării normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS – CoV-2”, mai arată ISJ Hunedoara.
Un număr de 11 clădiri ce deservesc structuri ale unor unități școlare, nu dețin în acest moment, autorizații sanitare de funcționare. Pentru astfel de situații, preșcolarii și elevii au fost relocați și au fost întreprinse măsuri de reabilitare care sunt în curs de derulare sau, prin diferite programe, sunt în curs de execuție clădiri noi, la finalizarea cărora va fi depusă documentația în vederea eliberării autorizațiilor sanitare de funcționare.
„8 corpuri de clădire din cadrul unor unități de învățământ nu dețin autorizații ISU, nefiind finalizate lucrările care au termene de execuție pentru anul 2022: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva (corpurile A, B, C și E); Grădinița „Căsuța cu Povești” Orăștie; Școala Gimnazială „Ion Buteanu” Buceș; Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Lupeni; Grădinița cu Program Normal Baru”, mai arată ISJ Hunedoara.
În ceea ce privește asigurarea combustibilului/agentului termic pentru sezonul rece, s-a constatat că 57% dintre unități sunt branșate la rețeaua de termoficare sau sunt dotate cu centrale termice proprii pe gaze naturale; 41% dintre unități au combustibil solid pentru încălzire asigurat în procent de 100%; 2% dintre unitățile au combustibil solid pentru încălzire asigurat în proporție de 35 – 80%.
„Până în prezent, 116 microbuze școlare asigură transportul elevilor în județul nostru. Din situațiile transmise de conducerile școlilor, ar mai fi necesare 69 microbuze școlare, pentru completarea, dar mai ales pentru înnoirea, parcului auto existent. Din totalul de 112 unități de învățământ cu personalitate juridică aparținând sistemului de învățământ de stat, 98 sunt asigurate cu o formă de pază. De asemenea, un număr de 153 structuri sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, 86 în mediul urban și 59 în mediul rural. Manualele școlare pentru elevii din învățământul gimnazial și cel liceal au fost distribuite unităților de învățământ. Pentru clasele cu nivel de învățământ primar, în data de 9.09.2021 a fost finalizată înregistrarea ultimei comenzi pentru manuale școlare, conform programului gestionat de Ministerul Educației, urmând ca aceasta să fie onorată de edituri în cel mai scurt timp”, mai subliniază Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează permanent asigurarea tuturor condițiilor pentru desfășurarea activității didactice în siguranță, în interesul superior al elevilor.
Monika BACIU