Începând de luni, pe documentele emise de către Autoritate nu va mai fi aplicată ştampila instituţiei
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, începân de luni, pe documentele emise de către instituţie nu va mai fi aplicată ştampila AEP, cu excepţia proiectelor de acte normative.
Ordinul preşedintelui AEP a fost emis în concordanţă cu dispoziţiile art. V alin. (2¹) şi alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: (2¹) Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituţiile sau autorităţile publice ori emise sau încheiate în relaţia cu instituţiile sau autorităţile publice; (2²) Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea şi persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entităţile fără personalitate juridică”, arată AEP, luni într-un comunicat de presă.
Autoritatea mai precizează că ştampila instituţiei va fi aplicată în continuare, până la data de 01.03.2021, doar pe corespondenţa primită şi expediată la nivelul AEP prin Poşta Militară, pe proiectele de acte normative şi, acolo unde este cazul, pe documentele contabile.
news.ro