Începând cu 1 iulie 2021 se schimbă tarifele pentru apelurile fixe şi mobile
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat miercuri că, începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe.
„Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe. Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori”, informează ANCOM.
Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.
Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic faţă de cel practicat până acum.
Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenţi/minut.
Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.
news.ro